Victor Ciutacu explică cum erau lăsați fără case, de bugetari, bătrânii bătuți și infometați în azile
Dimensiune font:
Jurnalistul Victor Ciutacu face dezvăluiri scandaloase în scandalul azilurilor de bătrâni din Iflov. Rețeaua care se constituise acolo cuprinde și funcționari publici, cu ajutorul cărora bătrânii care aveau case pe nume personal erau luați în grijă de stat și mai apoi deposedați de case.
Metoda era simplă și cinică: vârstnicii care aveau case erau luați în îngrijire, ulterior se făceau rapoarte care arătau că starea lor de sănătate se degradează, așa că ajungeau la azil, iar casele lor erau preluate de cei implicați în rețea.
„Se pornește de la identificarea, prin DGASPC-uri, a vulnerabililor, care eventual să nu aibă aparținători, dar să dețină proprietăți. Se iau nefericiții în îngrijire la domiciliu și se și mănâncă o pâine de la stat pentru asta. Ulterior, tot dinspre DGASPC-uri, vine referatul că starea de sănătate a îngrijitului la domiciliu s-a degradat și se propune internarea acestuia într-un centru de îngrijire specializat. Ceea ce se și întâmplă, cu finanțare de la stat crescută, că-s oameni cu handicap. Acolo vin băieții deștepți și, prin intermediul Autorității Tutelare și a notarilor complici, deposedează oamenii de case și terenuri, eventual și de pensii.
Valorifică totul în beneficiu propriu, după care, când bătrânii nu mai pot fi mulși, pleacă pe drumul fără întoarcere către fericitele plaiuri ale vânătorii. Și nici nu mai pot depune mărturie împotriva exploatatorilor, e o crimă aproape perfectă. De îngropăciune, de ștergerea urmelor și de încasarea ajutorului specific de înmormântare de la primării se ocupă alți membri ai rețelei, ultimii pe lanțul trofic în ordinea de precădere. Care au și locuri de veci rezervate în cimitirele urbei, și firmă de pompe funebre asociată. Ce se întâmplă cu locurile rămase libere în urma deceselor celor care nu mai reprezintă mize financiare? Nu rămân în nici un caz libere, intră alții, morișcă, la cazare, chin și deposedare de proprietăți. Evident, tot cu finanțare de la stat. Care stat, nu-i așa, are grijă de seniorii lui”, mai spune Victor Ciutacu.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau