David Popovici, medalie de bronz la proba de 100 de metri la Jocurile Olimpice de la Paris
Dimensiune font:
David Popovici (19 ani) a încheiat pe locul 3 finala la 100 metri liber de la Jocurile Olimpice, cu un timp de 47,49 secunde.
Înotătorul român a obținut anterior o medalie de aur în proba de 200 metri liber la aceeași ediție.
Astăzi, el și-a adăugat la palmares și o medalie de bronz. Aurul a fost câștigat de chinezul Pan Zhanle, care a stabilit un nou record mondial cu 46,40 secunde, iar australianul Kyle Chalmers a obținut argintul cu 47,48 secunde.
La finalul probei de 200 de metri liber, după victoria fantastică obținută, David Popovici a declarat că a dus o ”luptă de câine” pentru medalie.
”A fost o luptă de câine”
„Sunt o mie de gânduri în doar 1 minut și 44 de secunde. Mi-am tot repetat pe ultimii câtiva metri că nu am cum să mă dau bătut, că e acum ori niciodată, dacă nu împing cât de tare pot. Nu-mi pasă dacă mor acolo, în piscină. A fost o luptă de câine. Fix așa aș descrie-o. Pe ulimii 50 de metri îl vedeam pe american că e în fața mea, știam că neamțul e undeva în stânga. Mă bucur că am scris istorie pentru noi. Mi-am dat seama că sunt primul când am atins plăcuța pentru că ele au niște lumini pe ele. Euforie….
Nu am intrat în bazin ca să câştig o medalie, ci ca să mă bucur de acest moment. Să fii la Jocurile Olimpice, să concurezi cu cei mai buni este un privilegiu. Şi tocmai pentru că nu am luptat pentru medalie am reuşit să o câştig. A fost o cursă de câini, aşa am simţit-o. Îl vedeam pe american că este în faţă, ştiam că în stânga mea este germanul. Nu mi-am permis o secundă să o las moale. Am făcut cursa pe care mi-o doream. Nu am plecat nici prea tare, nici prea încet şi da, mă bucur că am scris istorie. Am ştiut că am câştigat de când am atins panoul la sosire.
Se aprind luminiţe în funcţie de locul ocupat: locul 1 – o luminiţă, locul 2 – două luminiţe. Nu sunt eu cel mai deschis om, dar pe podium mi-au dat lacrimile. Am visat la acest moment de când eram mic. La 11 ani, pe tortul meu aniversar scria Tokio 2020. Dacă eu am reuşit, un băiat obişnuit crescut în Pantelimon, atunci poate oricine, prin determinare, perseverenţă şi muncă. Urmează proba de 100 de metri liber. Sunt un pic mai relaxat, pentru că am trecut de jumătatea concursului, dar nu va fi uşor”, a spus Popovici, după finala la 200 de metri liber.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau