Două retrageri de marcă din turneul WTA de la Madrid. Ce se întâmplă cu ”regina zgurii” din 2021
Dimensiune font:
Două dintre cele mai valoroase tenismene ale lumii, cehoaica Barbora Krejcikova (locul 3 WTA) și ucraineanca Elina Svitolina (29 WTA) și-au anunțat absența de la turneul de 1000 de puncte de la Madrid, care va începe în această săptămână.
Conform organizatorilor, Krejcikova și Svitolina au fost înlocuite pe tabloul principal de Alison Riske (SUA), respectiv Anhelina Kalinina (Ucraina).
Din postura de ”regina a zgurii” în 2021, Barbora Krejcikova (deținătoarea trofeului la Roland-Garros) n-a mai jucat deloc după Australian Open 2022, astfel că prezența sa la Grand Slam-ul parizian de peste o lună este pusă sub semnul îndoielii.
Dacă Krejcikova are probleme medicale, Elina Svitolina a anunțat recent că va lua o pauză nedeterminată, cauzată în primul rând de efectul pe care l-a avut asupra sa războiul din țara natală Ucraina.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau