Echipa de handbal CSM Iaşi 2020 îşi întăreşte lotul
Dimensiune font:
* clubul va avea o echipă feminină şi în Divizia de tineret, conform regulamentului federaţiei
Echipa feminină de handbal CSM Iaşi 2020, promovată recent în Liga Florilor, se află în etapa de configurare a lotului pentru sezonul 2024-2025. Activitatea este laborioasă, în dorinţa de a mai aduce la Iaşi şi alte jucătoare valoroase, dar şi din perspectiva faptului că, din toamnă, clubul ieşean va trebui să participe şi la Divizia de tineret, la fel ca toate formaţiile din Liga Florilor.
Conducerea tehnică a primei ,,garnituri” va fi aceeaşi, cu Daniel George Gheorghe antrenor principal, Macrina Tomuleac, antrenor secund şi Daniel Bura, antrenor cu portarii.
Până în prezent au fost semnate contractele cu Jovana Milojevic, un pivot sârb, care a jucat la Zaglebie Lublin (Polonia) din 2014, a cucerit 3 titluri naţionale, a evoluat în Cupele Europene şi a făcut parte din lotul naţional al Serbiei, Jo Harang, extremă din Coreea de Sud, echipă naţională cu care a ocupat locul 4 la Jocurile Olimpice de la Londra şi locul 8 la J.O. de la Tokio, Alexandra Orşivschi, extremă de la CSM Deva, jucătoare care se întoarce în oraşul care a format-o ca handbalistă şi care a evoluat la mai multe formaţii din Liga Florilor, între care Minaur Baia Mare, Dunărea Brăila (locul 2 în ediţia 2016/2017) şi SCM Craiova, Tatyana Prykop, inter, 25 de ani, originară din Ucraina, care vine de la HC Zalău, unde a jucat şase ani în Liga Florilor.
Clubul ieşean urmează să semneze contractele şi cu alte jucătoare, în următoarele zile. CSM Iaşi 2020 s-a despărţit de Iulia Bîţă, Ioana Stanca, Ancuţa Moroianu, Mădălina Olariu şi Victoriia Timoşenkova, cărora conducerea clubului le mulţumeşte pentru aportul la reuşita promovării în primul eşalon al handbalului românesc.
Din lotul care va fi înscris în Divizia de tineret vor face parte, între altele, Olexandra Jolobovich, Diana Dincă, Alexandra Pintilie, Bianca Drăghici, Andreea Dinu, Ana Maria Sandu, Karina Stoian. Handbalistele din acest lot vor putea oricând să fie folosite în Liga Florilor. Această formaţie urmează să fie pregătită de Roxana Juverdeanu (care a făcut parte din lotul care a promovat în Liga Florilor) şi Alexandru Juverdeanu (jucător care a evoluat la Politehnica Iaşi, în divizia A).
Handbalistele ieşene se află până la 8 iulie în vacanţă, dată la care este prevăzută reunirea lotului pentru Liga Florilor. Lucian VLAD
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau