EXCLUSIV Primarul Mihai Chirica despre situaţia actuală de la CSM Politehnica Iaşi: „Am trăit vremuri mult mai grele. Continuăm în Liga 1 fără mari emoţii”

1Mihai Chirica, Adrian Ambrosie, Leonid Antohi

Dimensiune font:

| 06-06-2019 10:19

 

Leonid Antohi, preşedintele Consiliului Director, şi preşedintele executiv Adrian Ambrosie s-au întâlnit astăzi la Palatul Roznovanu cu primarul Mihai Chirica. „Timpul este scurt până la începe campionatul viitor şi aş vrea să ştiu care este situaţia actuală la club”, ne-a declarat Chirica înaintea şedinţei care a durat mai mult de o oră, şedinţă în care principalul subiect discutat a fost legat de datoriile de un milion şi jumătate de euro pe care le-a acumulat gruparea din Copou, grupare care, aşa cum v-am mai informat, are nevoie cât mai repede de măcar un milion de euro pentru a putea pregăti cum se cuvine viitorul sezon. Reprezentanţii CSM Poli Iaşi au părăsit şedinţa cu zâmbetul pe buze, având certitudinea că Primăria Iaşi se va implica mai consistent în susţinerea financiară a formaţiei clasate pe locul 10 în ultimul campionat al Ligii 1.

- Domnule primar, cum se prezintă situaţia actuală a clubului de fotbal?

- A fost o discuţie de analiză în special pentru ultimele două campionate şi o analiză detaliată a situaţiei financiare, a relaţiilor din interiorul clubului cu foştii jucătorii, cu actualii jucători, cu foştii antrenori, cu cei din staff-ul tehnic şi de conducere. Din toate analizele noastre, lucrurile sunt destul de simple, cel puţin pentru mine: nu suntem în situaţia cea mai rea, poate nici cea mai bună faţă de cluburile din România, sigur, cu excepţia celor calificate în cupele europene. Am trăit vremuri mult mai grele! Avem premisele să ne continuăm activitatea în prima ligă fotbalistică fără să ne facem mari emoţii, însă dorinţa este să rămânem în prima ligă într-o variantă cât mai bună din punctul de vedere al situării în clasamentul viitoarei ediţii de campionat. Vom găsi soluţii pentru a satisface toate necesarurile de cheltuieli.

- Puteţi detalia?

- În afara drepturilor de televizare, sperăm să găsim şi alte surse în perioada imediat următoare şi chiar soluţii financiare care să permită stabilitate financiară pe termen lung, să nu mai discutăm de aceeaşi problemă a datoriilor de la un an la celălalt. Vom încerca să evităm pe cât posibil şi să învăţăm din greşelile asocierilor trecute, care nu ne-au fost deloc favorabile nici ca imagine, nici ca decizii, şi, din nefericire, nici ca sume de bani atrase. Clubul rămâne în continuare asociaţie sportivă, eu zic că e un lucru bun deocamdată, n-are patron, nu este o societate comercială care să fie supusă legislaţiei în vigoare, care este foarte rigidă, ceea ce este mai permisiv şi pentru noi ca municipiu. Vom continua să finanţăm Centrul de copii şi juniori, dar anul acesta vom finanţa şi activitatea directă a CSM Politehnica Iaşi pe secţiuni de cheltuieli pe care ni le permite legea.

 

Citeşte şi: Ne-am întors cu doi ani în urmă. Începe o nouă reconstrucţie!

 

- CSM Poli are nevoie de un milion de euro cât mai repede pentru a putea respira din nou regulat. Aţi găsit soluţii pentru acoperirea acestei sume?

- Deocamdată, nu. Nu ne putem permite nicio ieşire din conţinutul legislaţiei noastre specifice. Toţi suntem foarte atenţia asupra acestui lucru. Treptat, vor fi găsite soluţii pentru a asigura finanţare pentru sezonul viitor.

- Clubul poate aşadar pregăti sezonul viitor având în spate suportul dumneavoastră şi financiar?

- Având în spate şi suportul financiar al municipiul Iaşi pe bugetul anului în curs prin aplicarea legislaţiei permisive doar pentru activităţile neprofesioniste, dar şi alte surse pe care încercăm să le atragem de la investitori sau alte surse de finanţare.

- Când estimaţi că va vira Primăria primii bani?

- În luna iulie dacă lucrurile nu intră într-o sincopă, şi n-aş vedea de unde, va fi virată o primă tranşă direct către asociaţia sportivă. Să nu uităm că avem sume alocate pentru aprobarea proiectării unui nou stadion, şi deja o să avem zilele viitoare lansarea licitaţiei de proiectare, şi pentru o sală de sport polivalentă. Am ajuns la o concluzie şi ţin la ea foarte mult: niciodată acest oraş nu va avea un club de ligă europeană până când nu va avea o infrastructură de ligă europeană. Se leagă totdeauna mână în mână, nu se poate una fără cealaltă. Vrem şi visăm acest lucru, trebuie să dăm drumul şi la stadion.

- Cine va fi succesorul antrenorului Flavius Stoican?

- Reprezentanţii clubului răspund de acest capitol, nu mă bag eu peste acest subiect. Eu vreau să-i mulţumesc public lui Flavius Stoican! Nu cred că n-a făcut tot ce-a putut. A făcut tot ce-a putut! Poate era loc de mai bine, dar poate era loc şi de o finanţare mai bună, poate era loc şi de o infrastructură mai bună. Îi mulţumesc sincer, n-am avut ocazia să ne vedem, dar îl aştept când va reveni la Iaşi pentru a discuta. Din punctul meu de vedere, poate fi antrenor la orice echipă din România şi la orice echipă din Europa având în vedere că este serios şi îşi iubeşte echipa. Dragostea sa pentru jucători şi pentru echipă este foarte mare! Dragoş GAŞPAR

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ privind închirierea prin licitație publică a două spații ce aparțin domeniului public al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea,codul de identificare fiscală, adresa,numărul de telefon,fax și/sau adresa de e-mail,persoană de contact:Comuna Tămășeni, strad Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333 e –mail: primariatamaseni@yahoo.com.Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică,in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Spațiu în suprafață de 118,53 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț. Închirierea se va realiza conform HCL nr.66/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. Spațiu în suprafață de 117,45 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț.Închirierea se va realiza conform HCL nr.67/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire : se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni.2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadastru și resurse umane.2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații.2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 08.01.2025 ora 12:00.3.Informații privind ofertele:3.1.Data-limită de depunere a ofertelor : 15.01.2025 ora 10:00.3.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor: 16.01.2025 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț.6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței : Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583 , e-mail : jud – roman@just.ro. 7.Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate in vederea publicării: 17.12.2024. Primar, Lucaci Stefan
Simona Halep se mărită - Când și unde va avea loc evenimentul
24/11/2019 07:45

Simona Halep (28 de ani, locul 4 WTA) si Toni Iuruc au stabilit in vacanta din Maldive toate planurile pentru nuntă, care se anuntă de pe acum evenimentul anului 2020. Nunta, cel mai probabil, va avea loc dup ...

VIDEO Rămâi cu gura căscată: Două jucătoare de tenis s-au luat la bătaie la finalul meciului!
10/11/2019 10:03

 Katherine Sebov Se spune că ce se intamplă in Vegas rămane in Vegas, dar deznodămantul unui meci din cadrul circuitul WTA din "capitala jocurilor de noroc" a făcut incojurul lumii.  & ...

Dora Ratjen, bărbatul care a concurat ca femeie la Olimpiada lui Hitler din 1936
07/08/2019 11:22

 Cazului „Dora Ratjen” a apărut pe fundalul unor puternice controverse si tulburări sociale. În 1936, Olimpiada de Vară s-a tinut la Berlin. Avea să rămană in istorie drept „O ...

VIDEO - Messi  lucrat in  Photoshop
27/06/2019 10:33
 Cu cuţitele pe masă! Începe etapa a XIV-a (play-out)
31/05/2019 00:00

  Aşa a fost să fie, ultima etapă a campionatului Ligii 1 de fotbal să programeze meciul decisiv, dar decisiv de tot, in care se hotărăşte a doua retrogradată şi echipa ce prinde locul de baraj. ...

TOPUL fotbaliştilor români DISTRUŞI de femei FOTO
15/11/2014 12:15

 Iată un top al jucătorilor a căror carieră a fost distrusă de femeile din viata lor. Adrian Cristea. Lansat de Politehnica Iaşi, Adrian Cristea a ajuns la Dinamo cu potentialul de a deveni unul din ...

SIMONA HALEP, prima reacţie după finala Turneului Campioanelor
26/10/2014 15:10

 Simona Halep a oferit prima reactie după finala pierdută cu Serena Williams, scor 3-6, 0-6. "Multumesc tuturor pentru ca m-au sustinut. O felicit pe Serena, e cea mai buna. Le multumesc c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei