Haţegan visează la Euro 2016
Dimensiune font:
În urma prestaţiilor foarte bune pe care le-a avut la ultimele meciuri din Champions League şi Europa League, arbitrul arădean Ovidiu Haţegan, în vârstă de 32 de ani, a fost avansat de UEFA în categoria „Elite Development”, fiind trimis acolo de Pierluigi Collina, preşedintele Comisiei de Arbitri a forului continental. Haţegan a mai urcat astfel o treaptă în ierarhia arbitrilor europeni, avansând de la „First Class” în categoria celor mai valoroşi arbitri europeni, „Elite Developement”.
Ultimele partide pe care arbitrul arădean le-a condus la centru, în această toamnă, au fost Bayern Munchen -- Lille (6-1, în Champions League), AIK Solna -- Napoli (1-2) şi Tottenham Hotspur -- Lazio Roma (0-0, ambele din Europa League), prestaţiile sale fiind foarte apreciate.
Dacă va confirma, Ovidiu Haţegan ar putea fi cooptat în viitorul apropiat în lotul lărgit pentru CM 2014, însă numai ca arbitru de rezervă, dar ar avea în schimb şanse mari să fie cooptat în rândul arbitrilor care vor conduce meciuri la Euro 2016.
De menţionat că în ultimii trei ani alţi doi arbitri români -- Alexandru Tudor şi Cristian Balaj -- s-au aflat în „Elite Development”, însă nu au confirmat, motiv pentru care au fost trimişi înapoi, în „First Class”. (I.T.)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau