Lehamite

Sincer, m-aş fi bucurat ca vacanţa fotbalistică, scurtă cum este ea, să mă facă să mă gândesc şi eu la o pauză în ceea ce priveşte aşternerea unor comentarii privitoare la sportul-rege. Dacă e vacanţă, atunci să fie vacanţă! Dar din păcate lucrurile care se întâmplă în fotbalul românesc nici măcar la o pauză scurtă nu ne dau voie să ne gândim.
S-o luăm metodic: s-a încheiat o ediţie de campionat, dar nimeni nu ne poate spune ce faţă va avea viitoarea. Se întâmplă în soccer-ul carpatin, ceea ce am anticipat, din păcate în mod corect, de mai multă vreme; pierderea de valoare care nu poate fi compensată prin importuri de mâna a doua. Mai mult, iată că şi unii dintre cei care au finanţat activitatea fotbalistică se retrag, fiecare din motivele sale, dar se retrag. Ceea ce iarăşi am susţinut cu ani în urmă - necesitatea organizării activităţii fotbalistice pe percepte economice reale, cu participarea comunităţilor locale şi a unor persoane cu potenţe financiare într-o acţiune concentrată şi concertată având ca scop progresul fotbalistic, nu s-a realizat şi uite unde suntem. Nu mă refer la cazurile care au făcut deja vâlvă, în definitiv nişte subiecte de mediatizare a unor fitecine care vor să fie cunoscuţi. Nu, aici istoria ne este la îndemână; unde sunt Borcea, Copos, Walter, Iancu, Mititelu, Becali, Simota şi alţii ca ei, care au apărut ca salvatorii fotbalului românesc? Ce au salvat şi mai ales pe cine?
Spuneam cu multă vreme în urmă că la activitatea economică din România nicio persoană nu va putea susţine fotbalul la nivel competitiv european. Pentru că nu are resurse. Nu ne putem compara cu prinţii arabi ai petrolului sau cu cei ruşi ai mineritului, gazelor naturale ori ai metalurgiei. Orice asemănare este sortită eşecului. Singurii care au mai făcut faţă au fost cei implicaţi în agricultură, ramură economică ce mai există în România, dar şi aici un magnat cum este Porumboiu a spus adio, şi cam atât. Celelalte echipe care alcătuiesc eşalonul de elită, fie încă mai au susţinători bazaţi pe activităţi comerciale, fie încearcă încă o modestă formă de cooperare public-privată, mânată, totuşi, de considerente politice şi nu de performanţă. De aici şi mai mult decât modesta dispută din fotbalul românesc.
A, că la capitolul scandaluri stăm magistral este o altă poveste, despre care vom mai vorbi. Şi ştiţi ce ar trebui să ne îngrijoreze la maximum, dar se pare că doar pe unii dintre noi îi interesează? Faptul că din urmă nu vine nimic, iar ce vine e vai de mama lor! Aşa că tot la importurile de doi lei, adică de câţi bani avem, vom rămâne. Şi mi se face o lehamite...

Mircea Ungureanu