Lovitura de teatru: Steaua nu poate juca nici pe Ghencea!
Dimensiune font:
Interzisa pe National Arena, Steaua nu poate organiza partide nici pe stadionul propriu, cel din bulevardul Ghencea.
Este insa vorba doar despre meciurile cu grad ridicat de risc, dupa cum a anuntat purtatorul de cuvant al Jandarmeriei Bucuresti.
Problema este ca, in acest caz, derbiul cu Dinamo, de pe 1 martie, nu are o locatie certa de desfasurare, National Arena fiind rezervat de FRF iar Ghencea indisponibil pentru asemenea meciuri importante.
"Stadionul din Ghencea nu va putea gazdui meciuri cu grad ridicat de risc pana la rezolvarea problemelor descoperite acolo. Stim foarte bine ca infrastuctura acestor arene sportive este una destul de precara. Conducerile cluburilor se plang de fiecare data de lipsa banilor, insa asta nu justifica neglijarea masurilor necesare pentru asigurarea unui climat normal de desfasurare al partidelor.
E vorba de acele elemente care, coroborate, duc pana la urma la siguranta spectatorilor. La Steaua avem un sistem video de supraveghere deficitar. O alta problema este sistemul de turnichete, care nu functioneaza la ora actuala. Trebuie sa avem un sistem de turnichete eficient pentru a sti la orice moment numarul de spectatori care au intrat pe stadion. Nu mai putem sa mai rupem bilete cum se facea odata, trebuie sa monitorizam fluxurile de suporteri, iar aceasta problema are ca termen de rezolvare luna aprilie", a declarat Georgian Enache pentru Sport Total FM.
Reprezentantul Jandarmeriei sustine ca oficialii din Ghencea au promis ca vor rezolva aceste probleme.
"Patronii si responsabilii clubului au dat asigurari ca, pana vineri, la primul meci, acest lucru se va rezolva", a mai spus Enache.
Scandal urias in fotbalul romanesc. Mircea Sandu explica ce se intampla cu National Arena
Federatia Romana de Fotbal a anuntat, prin vocea lui Mircea Sandu, ca National Arena a fost rezervat in saptamana 1-6 martie, in vederea disputarii meciului amical dintre Romania si Argentina.
Cum derbiul Steaua - Dinamo este programat pe 1 martie, cel mai mare stadion din tara este, implicit, indisponibil.
Solutia de avarie este disputarea "eternului derbi" in Ghencea, insa oficialii campioanei trebuie sa faca o serie de investii pentru a remedia problemele reclamate de jandarmi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau