Sport pe scurt
Dimensiune font:
Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Alexandru Dedu, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că naţionala feminină a României trebuie să câştige „Trofeul Carpaţi”, dar că mai importante sunt meciurile cu Serbia, din barajul pentru Campionatul Mondial 2015. „Ne dorim foarte mult să câştigăm Trofeul Carpaţi, dar, pragmatic, este doar o etapă de pregătire în compania noului antrenor (n.r. - suedezul Tomas Ryde). Rezultatele sunt importante pentru fani şi pentru ce înseamnă fenomen sportiv în România, dar cel mai important este ca în momentul dublei cu Serbia să fim în formă maximă”, a spus Alexandru Dedu.
În Sala Polivalentă din Cluj va avea loc, în perioada 20-21 martie, a 47-a ediţie a „Trofeului Carpaţi” la handbal feminin, competiţie la care, pe lângă România, vor mai fi prezente echipele Braziliei, campioana mondială en-titre, Suediei şi Germaniei. România va întâlni mâine, de la ora 20:00, echipa Braziliei, iar sâmbătă va juca în meci de clasament cu învinsa ori învingătoarea din partida Germania - Suedia. I.TÂRNOVEANU
Cupă Mondială cu 24 de echipe
Cupa Mondială de rugby s-ar putea disputa cu 24 de echipe începând din anul 2023, ca urmare a popularităţii tot mai mari de care sportul cu balonul oval începe să se bucure în întreaga lume. Anunţul a fost făcut de Brett Gosper, conducătorul World Rugby, care a precizat că „rugbyul este sportul de echipă cu cea mai rapidă creştere în Statele Unite”, iar cererea „uriaşă” venită din partea televiziunilor din Rusia şi Germania demonstrează că acest sport se poate extinde dincolo de bastioanele sale tradiţionale. Gosper a respins, totodată, ideea că mai multe echipe participante la Cupa Mondială ar putea afecta competitivitatea acestui turneu. Conducătorul rugbyului mondial a precizat că o Cupă Mondială lărgită nu înseamnă neapărat că selecţionatele participante vor disputa mai multe meciuri, existând posibilitatea „jonglării” cu grupele turneului, care cuprind în prezent câte cinci echipe.
Ediţia 2015 a Cupei Mondiale de rugby, care va avea loc în Anglia, se va disputa cu participarea a 20 de echipe, între care şi cea a României, acelaşi număr de participante urmând să fie prezente şi la turneul care va avea loc peste patru ani, în Japonia.
Trofeul Cupei Mondiale de rugby se află în prezent în România, în cadrul turneului său mondial pe care îl efectuează până la startul competiţiei din Anglia. România va participa la Cupa Mondială de anul acesta în Grupa D, alături de echipele Franţei, Irlandei, Italiei şi Canadei. I.TÂRNOVEANU
Reţinere în prag de faliment
Preşedintele clubului Parma, Giampietro Manenti, a fost reţinut, ieri, împreună cu alte 22 de persoane bănuite de justiţia italiană de asociere în grup infracţional. Ei mai sunt bănuiţi de fraudă informatică, deturnare de fonduri publice, spălare de bani cu circumstanţe agravante şi de metode mafiote.
Manenti este administrator delegat al Mapi Group, societate de servicii cu sediul în Slovenia, având legături cu compania rusă Gazprom. El preluase preşedinţia grupării Parma în luna februarie, promiţând că va acoperi datoriile clubului, evaluate de presa italiană la 100 de milioane de euro.
FC Parma, care ocupă ultimul loc în Serie A, ar putea intra, astăzi, în faliment. I.TÂRNOVEANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau