Cel mai mare tun construit vreodată: Monstrul de oțel Schwerer Gustav

Știai că naziștii au construit cel mai mare tun din lume?  Atunci când demonstrau cât de măreață era Germania nazistă, Fuhrer-ului și generalilor săi le plăcea să facă lucruri neobișnuite.

De exemplu, au început să construiască cel mai mare hotel din lume, însă proiectul a trebuit anulat deoarece apăruseră niște probleme mai presante, precum invadarea Franței.

În anii ’30, Franța a construit o serie de fortificații masive, numite „Linia Maginot”, ca să se protejeze de o invazie dinspre est.

Aceste fortificații erau printre cele mai puternice la acea vreme, cu buncăre subterane, turete retractabile, adăposturi pentru infanterie, baricade, amplasamente de artilerie, sisteme antitanc și așa mai departe. 

Niciuna dintre dotările Wehrmacht-ului nu era capabilă să penetreze această apărare formidabilă, așa că Hitler a apelat la fabricantul de muniții Krupp ca să găsească o soluție. 

Erich Muller, un inginer de la Krupp, a calculat că, pentru a străpunge șapte metri de beton armat sau un metru de blindaj de oțel, era nevoie de un tun de dimensiuni gigantice. Tunul trebuia să aibă diametrul intern de peste 80 centimetri și peste 30 de metri lungime.

Un astfel de tun ar fi putut lansa obuze de șapte tone de la o distanță de peste 40 de kilometri, dincolo de raza de acțiune a artileriei franceze.

Tunul avea să cântărească peste 1.300 de tone și trebuia transportat pe calea ferată. Avea să fie cel mai mare tun din lume. Când i s-au prezentat aceste cifre, Hitler le-a aprobat, iar construirea tunului a început în 1937.

Cel mai mare tun din lume cântărea 1.300 de tone 

În mai puțin de doi ani, tunul a fost construit. La începutul anului 1941, Alfried Krupp l-a dus personal pe Hitler la Poligonul Rugenwalde, pentru a urmări primele teste ale armei. Alfried Krupp a botezat tunul „Schwerer Gustav”, adică „Gustav cel Greu”, după tatăl său, Gustav Krupp.

Schwerer Gustav era o armă monstruoasă. Fiind atât de mare și de greu, nu a putut fi mutat gata asamblat. A fost dezmembrat și transportat cu 25 de vagoane de marfă spre locul de amplasare, unde a fost asamblat. Asamblarea a durat trei zile și a fost realizată de 250 de muncitori.

Numai așezarea șinelor și construirea amplasamentului au durat săptămâni întregi și au necesitat munca a 4.000 de muncitori, care lucrau permanent.

Cel mai mare tun din lume se deplasa pe șine paralele, care îi limitau mobilitatea. În plus, țeava tunului putea să țintească doar vertical. 

Astfel, șinele au fost așezate în curbă și, ori de câte ori era nevoie ca ținta orizontală să fie schimbată, întregul tun era mutat de-a lungul șinelor curbate. În ciuda enormei sale puteri, cel mai mare tun din lume nu avea nicio modalitate de a se proteja.

Era apărat de două batalioane Flak, care-l protejau de atacurile aeriene. Ținând cont de banii și timpul de care a fost nevoie pentru a fi construit, tunul a avut parte de prea puțină acțiune în război și nu a fost folosit deloc împotriva francezilor.

Germania invadase Franța în 1940, înainte ca tunul să fie gata. Atunci, germanii au trecut pur și simplu pe lângă Linia Maginot. Schwerer Gustav a fost folosit în timpul asedierii orașului Sevastopol din URSS. 

În timpul operațiunii, care a avut loc în 1942, 4.000 de oameni au pregătit tunul timp de cinci săptămâni. În următoarele două săptămâni, Gustav a lansat 48 de obuze, distrugând forturi aflate la mare distanță și un depozit de muniție subacvatic, care se afla la 30 de metri sub nivelul mării și era protejat cu ziduri din beton cu grosimea de zece metri.

Apoi, tunul a fost mutat lângă Leningrad, însă atacul a fost anulat. Totuși, Krupp a mai construit un tun cu aceleași dimensiuni. A fost botezat Dora, după soția inginerului șef.

În august 1942, Dora a fost amplasată la vest de Stalingrad, însă arma a fost retrasă în septembrie, pentru a evita capturarea ei. Când germanii s-au retras, i-au luat pe Dora și pe Gustav cu ei. În 1945, când înfrângerea era iminentă, germanii au aruncat în aer tunurile, pentru a nu cădea în mâinile forțelor aliate. Astfel s-a sfârșit povestea super-tunurilor naziste.

În ceea ce privește calibrul, Dora și Gustav erau depășite doar de alte două tunuri – „Mortiera lui Mallet” a britanicilor (construită în 1857) și „Micul David” al americanilor (construit în timpul războiului). Amândouă aveau calibrul de 914 mm. 

Însă numai Gustav a luptat în război. Rămâne cel mai mare tun folosit vreodată în război – un record care va dura probabil pentru totdeauna, fiindcă rachetele moderne și bombardamentele de înaltă precizie au făcut ca tunurile mari, precum Gustav sau David, să fie inutile.