Probleme cu autocontrolul? Iată cum le poţi rezolva!
Dimensiune font:
Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Georgia au descoperit că gargara cu apă şi zahăr poate încuraja autocontrolul, ajutându-ne să ne concentrăm mai bine.
În studiu au fost implicate 51 de persoane care au fost rugate să realizeze două sarcini prin care li se putea măsura autocontrolul. Prima sarcină presupunea ca fiecare voluntar să taie toate grupurile de litere „es” de pe o pagină dintr-o carte de statistică. Ulterior, participanţii au fost rugaţi să realizeze testul Stroop care presupunea ca fiecare individ să aleagă corect culoarea care se potrivea cu anumite cuvinte ce apăreau pe un ecran.
Mai mult, 50% dintre participanţi au făcut gargară cu limonadă îndulcită cu zahăr în timp ce realizat testul Stroop. Restul subiecţilor au făcut gargară cu o limonadă care conţinea îndulcitori artificiali.
Rezultatele au arătat că indivizii care au făcut gargară cu limonadă îndulcită cu zahăr au identificat mai repede culorile potrivite pentru cuvintele ce se derulau pe ecran, comparativ cu restul participanţilor.
„Înainte, cercetătorii considerau că glucoza trebuie să ajungă în corp pentru a avea parte de energie şi autocontrol. După acest studiu se pare că glucoza stimulează doar receptorii de carbohidraţi de pe limbă. Ca urmare a acestui fapt, centrii motivaţionali din creier, responsabil cu autocontrolul, se activează şi îi dictează corpului să fie atent”, a explicat coautorul studiului, Leonard Martin.
Cu toate acestea, specialiştii admit că pentru realizarea sarcinilor cu un grad mai mare de dificultate, sau pentru menţinerea autocontrolului pe termen lung, s-ar putea ca această metodă să nu fie de ajuns.
Sursa: National Monitor
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau