CUTREMUR la Casa Regală: Testul de paternitate a ieșit POZITIV, fostul principe Nicolae are un copil din flori
Dimensiune font:
Fostul principe al României, Nicolae, a anunțat un adevărat cutremur printre cei cu sânge albastru! Femeia care spunea că are o fetiță cu el, concepută în urma unei relații de concubinaj, Nicoleta Cârjan, membră a USR, a acceptat să facă testul de paternitate, iar rezultatul a fost pozitiv.
Nicolae a făcut public rezultatul, deși este însurat, de anul trecut, și a anunțat ce urmează să facă.
”În urma insistențelor mele de a face testul privind stabilirea paternității presupusului meu copil, doamna Nicoleta Cîrjan a acceptat realizarea acestuia. Rezultatul a fost pozitiv, reiesind ca sunt tatăl copilului ei. Având în vedere contextul în care acest copil a venit pe lume, faptul că nu am avut o relație cu mama acestuia, mi-am asumat responsabilitatea legala fața de acesta. Din rațiuni care țin de protejarea intereselor superioare ale copilului, consider ca orice aspect legat de viata acestuia este de natura strict privata. Din dorința expresa de a proteja copilul și pentru a nu-l supune niciunui risc mediatic sau de bullying am decis să incetez orice alte comentarii pe marginea acestui subiect.”, e mesajul fostului principe.
În 2015, Regele Mihai a decis să îi retragă titlul de "principe al României" nepotului său Nicolae şi să îl excludă din succesiunea la Coroana României. Oficial nimeni nu a spus care este motivul.
În presă apăruseră însă informaţii că în spatele deciziei Regelui Mihai I stă o presupusă relaţie a nepotului său Nicolae cu o tânără pe nume Nicoleta Cîrjan, pe care ar fi lăsat-o însărcinată. După retragerea titlului de "principe al României", nepotul regelui devenea "domnul Medforth-Mills".
Pe 9 februarie 2016 s-a născut Iris Anna, fiica Nicoletei Cârjan.
În anul 2016, legat de posibilul copil, principele Nicolae spunea: "Pe parcursul anului 2016 doamna Nicoleta Cîrjan m-a anunţat prin corespondenţă scrisă că sunt tatăl copilului ei. În scopul probării declaraţiilor, am invitat-o împreună cu fiica sa, pentru testul de paternitate (testare ADN), la Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici din Bucureşti, singura instituţie abilitată să efectueze în mod ştiinţific un astfel de test. Doamna Nicoleta Cîrjan nu a dat curs acestei solicitări şi nici celor ulterioare. Mai mult decât atât, până la data prezentului comunicat, nu a fost declanşat niciun proces civil de stabilire a paternităţii, la instanţa competentă”.
Nicoleta Cîrjan a transmis, la rândul ei, că nu a refuzat testul ADN, precizând că a cerut să îl facă în două locuri diferite. Declaraţia venea după ce Nicolae Medforth-Mills afirmase că situaţia a rămas neclară deoarece femeia nu s-a prezentat la efectuarea testului.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau