Dintr-o modestă familie iugoslavă a ajuns prima doamnă a Americii: povestea de 50 de ani a Melaniei Trump

0000  bomba (1)

Dimensiune font:

| 09-01-2021 19:46

 Melania Trump

Melania Knavs s-a născut în urmă cu 50 de ani în Novo Mesto, sud-estul Sloveniei, pe atunci parte a Iugoslaviei, şi a crescut în Svenica. După o carieră în modă, ca topmodel şi creatoare de bijuterii, din ianuarie 2017 este prima doamnă a Statelor Unite ale Americii.

Melania s-a născut într-o familie modestă - tatăl, vânzător de maşini şi membru al Partidului Comunist, iar mama, lucrătoare la o fabrică de textile din Svenica. În adolescenţă visa să defileze pe principalele podiumuri ale industriei modei şi planurile au devenit, parţial, realitate, după ce a ajuns la New York.



 

Studia arhitectura şi designul la Universitatea din Ljubljana când, în 1992, revista slovenă Jana a organizat concursul anual Look of The Year. Primele trei clasate au primit contracte la Paris, Milano şi Viena. Melania Knavs a fost una dintre ele.

A renunţat la facultate şi s-a mutat la Milano, unde a lucrat câţiva ani în principal ca model pentru diverse reviste. În 1996, a ajuns la New York. A apărut într-o reclamă pentru Camel, panou amplasat în Times Square, şi într-un număr special al revistei Sports Illustrated. Într-o noapte, în clubul Kit Kat din Manhattan, modelul în vârstă de 28 de ani la acel moment l-a cunoscut pe magnatul Donald Trump, în vârstă de 52 de ani.

În 1999, Howard Stern a intervievat-o pentru emisiunea lui radio. A răspuns fără reţinere la întrebări precum cât de des întreţine relaţii sexuale cu Trump şi dacă este dezbrăcată. O atitudine faţă de presă şi public complet diferită de cea din ultimii ani.

Trump şi Melania au fost despărţiţi o perioadă, dar şi-au reluat relaţia.

 

În 2001, ea a primit o viză de şedere cunoscută popular ca „Einstein”, acordată personalităţilor străine cu „abilităţi extraordinare”, între care laureaţilor Nobel sau artiştilor cunoscuţi la nivel mondial. În acel an, potrivit The Washington Post, programul a fost atribuit doar pentru 3.000 de persoane, mai puţin de 1% din totalul vizelor acordate. Avocaţii primei doamne nu au dezvăluit până în prezent documentele depuse pentru solicitarea acesteia.

La gala Met din 2004, unul dintre cele mai importante evenimente din lume, Trump a cerut-o pe Melania în căsătorie.

Anul următor, într-o biserică episcopală din Palm Beach, Melania Knavs a devenit a treia soţie a lui Donald Trump. A devenit astfel cetăţean american şi l-a născut în 2006 pe Barron. „Am doi fii. Copilul meu mic este Barron şi copilul meu mare este Donald”, spunea ea într-un interviu citat de El Pais.

Iniţial, a produs bijuterii, accesorii şi produse cosmetice, ducând o viaţă aparent liniştită în New York. Începând cu 2015, când Trump şi-a lansat campania pentru Casa Albă, a ajuns în atenţia presei. De atunci, au fost scoase la lumină înregistrări vechi, fotografii compromiţătoare şi au apărut numeroase zvonuri cu privire la mariajul cu Donald Trump, acuzat că a plătit pentru ca o actriţă porno să nu dezvăluie că aveau o relaţie cu trei luni înainte de naşterea lui Barron.

În ultimii ani, Melania Trump a apărut public doar cu ocazii speciale, în mare parte vorbind despre proiectul ei „Be Best”, pentru combaterea hărţuirii online la care sunt supuşi minorii.

Presa americană a scris recent că şi-a găsit „propria voce” - referire la o fotografie publicată de ea în care apare purtând mască chirurgicală şi prin care face apel la respectarea recomandărilor făcute de experţi privind Covid-19.

Pe 16 iunie 2020 va fi publicată o nouă carte despre Melania Trump, o biografie neautorizată scrisă de Mary Jordan, jurnalistă la The Washington Post şi câştigătoare a unui premiu Pulitzer. „The Art of Her Deal” - joc de cuvinte pornind de la autobiografia lui Trump, „The Art of the Deal”.

„Adevărata Melania Trump este mult mai interesantă decât imaginea pe care multe persoane o au despre ea”, a spus Jordan, care a scris cartea pe baza a 100 de interviuri, niciunul însă cu prima doamnă. 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ privind închirierea prin licitație publică a două spații ce aparțin domeniului public al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea,codul de identificare fiscală, adresa,numărul de telefon,fax și/sau adresa de e-mail,persoană de contact:Comuna Tămășeni, strad Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333 e –mail: primariatamaseni@yahoo.com.Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică,in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Spațiu în suprafață de 118,53 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț. Închirierea se va realiza conform HCL nr.66/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. Spațiu în suprafață de 117,45 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț.Închirierea se va realiza conform HCL nr.67/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire : se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni.2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadastru și resurse umane.2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații.2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 08.01.2025 ora 12:00.3.Informații privind ofertele:3.1.Data-limită de depunere a ofertelor : 15.01.2025 ora 10:00.3.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor: 16.01.2025 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț.6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței : Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583 , e-mail : jud – roman@just.ro. 7.Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate in vederea publicării: 17.12.2024. Primar, Lucaci Stefan
Baba Vanga: Predicții Îngrijorătoare pentru 2025 - „Începutul Apocalipsei
23/12/2024 12:23

 Previziunile Babei Vanga continuă să fascineze si să inspăimante, chiar si la aproape trei decenii de la moartea sa. Pentru anul 2025, celebra clarvăzătoare a făcut profetii alarmante, sugerand că ...

4 morți după ce un elicopter a lovit un spital din Turcia
22/12/2024 18:41

Un elicopter pentru operaţiuni de salvare a lovit clădirea unui spital din provincia turcă Mugla, accident in care şi-au pierdut viaţa cei doi piloţi, un medic şi o altă persoană care se aflau la bord, ...

Rauhnächte: Ritualurile Mistice ale Nopților dintre Ani
22/12/2024 16:33

Rauhnächte, cunoscute drept „Noptile Furtunoase” sau „Noptile Sfinte”, sunt o traditie mistică din spatiul germanic si alpin, marcand tranzitia dintre Crăciun si Bobotează. Cele ...

Ultimul Crăciun al Prințesei Diana. Fostul valet al lui Lady Di a dezvăluit lucruri necunoscute
22/12/2024 01:05

Fostul valet al lui Lady Di a dezvăluit lucruri necunoscute despre ultimul Crăciun din viata ei. Paul Burrell sustine că ultimul Crăciun al Printesei Diana a fost „foarte linistit si insingurat”. După ...

Festin de Crăciun sau provocare pentru curajoși? De la prăjituri cu furnici, la delicatese cu păsări fermentate
21/12/2024 16:22

 Cand vine vorba de Crăciun, mesele festive sunt o expresie culinară a traditiilor si diversitătii culturale. Însă unele tări au preparate care pot părea cu adevărat neobisnuite pentru altii. ...

Cine este Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12 al emisiunii
21/12/2024 16:13

Aura Sova este cea care a castigat sezonul 12 al emisiunii "Vocea Romaniei" in 2024, făcand parte din echipa lui Tudor Chirilă. Pe langă cariera sa muzicală, Aura este arhitectă si detine un do ...

Un medic arab a intrat cu mașina într-un târg din Magdenburg
21/12/2024 15:16

Cel puţin 11 persoane au murit şi 80 au fost rănite după ce o maşină a intrat cu viteză in mulţime, aseară, la un targ de Crăciun din oraşul Magdeburg din nordul Germaniei. Soferul maşinii a fost a ...

Cine este liberalul care i-a provocat o criză de nervi lui Ciolacu, după ce a spus că 'îi este silă de PSD și se murdărește cu PSD'
19/12/2024 12:56

Marcel Ciolacu, presedintele PSD, a făcut joi precizări după ce PSD a decis să iasă din coalitia pro-europeană de guvernare. Incă premierul Romaniei, acesta a spus că ”USR a inceput un balet” si c ...

Biletele pentru Eurovision se vor putea cumpăra în ianuarie
17/12/2024 10:00

Vanzarea biletelor pentru concursul muzical Eurovision 2025, care se va desfăşura in oraşul elveţian Basel in luna mai, va incepe la 29 ianuarie, conform unui anunţ făcut de organizatorii evenimentului. P ...

Circa 70 de percheziții în 12 județe și București. Se caută traficanții de migranți
16/12/2024 08:38

Poliţiştii efectuează, luni, 69 de percheziţii domiciliare intr-un dosar privind constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de migranţi, fiind puse in executare tot atatea mandate de aducere ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei