Maşină a Poliţiei, lovită cu pietre după o intervenţie la hoţii de cărbune
Dimensiune font:
O maşină a Poliţiei din oraşul Petrila a fost lovită cu pietre de persoane necunoscute, după ce echipajul din autovehicul intervenise în ajutorul unui paznic care nu a lăsat hoţii să fure cărbune din perimetrul unităţii miniere din localitate, a informat joi Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.
Autospeciala de poliţie a suferit avarii uşoare la caroserie, pietrele fiind aruncate dintr-o zonă cu vegetaţie situată pe drumul dintre oraşele Petrila şi Petroşani, în cartierul 'Bosnea' din Petroşani, potrivit Agerpres.
Potrivit IPJ, incidentul a avut loc pe 8 noiembrie, după ce doi bărbaţi necunoscuţi au intrat în cabina paznicului de la fosta Preparaţie a Minei Petrila şi l-au ameninţat verbal, pentru că nu fuseseră lăsaţi să sustragă cărbune din zona unităţii miniere. Cei doi au luat din cabină un registru şi apoi au părăsit zona, în cauză fiind deschis un dosar pentru furt şi ameninţare.
"În timp ce echipajul de poliţie care a intervenit la eveniment se întorcea de la faţa locului (...) pe singura cale de acces în zonă, respectiv pe drumul ce separă oraşul Petrila de municipiul Petroşani, în zona cartierului 'Bosnea' din Petroşani, persoane necunoscute au aruncat, dintr-o zonă cu vegetaţie, pietre asupra autospecialei de poliţie, provocând avarii uşoare caroseriei", se arată într-un comunicat al IPJ Hunedoara.
În acest caz, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere.
Ulterior faptelor prezentate, poliţiştii din Petrila şi Petroşani au organizat două acţiuni cu efective mărite în zona fostei Mine Petrila, în scopul identificării persoanelor care au comis infracţiunile reclamate şi prevenirii unor infracţiuni de furt de cărbune din punctul de încărcare a vagoanelor ori a distrugerii instalaţiilor industriale.
Acţiuni similare vor continua atât pe raza oraşului Petrila, cât şi în alte zone ale judeţului, a precizat sursa citată.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau