Ucigașul actorului Constantin Ghenescu nu vrea să stea în pușcărie. El a fost condamnat la 18 ani de închisoare
Dimensiune font:
Criminalul care l-a ucis cu sânge rece, în locuinţa sa din Piatra Neamț, pe actorul Constantin Ghenescu, a fost deja condamnat la 18 ani de închisoare, dar cere revizuirea sentinței.
Ştefan Botezatu, în vârstă de 34 de ani, se întoarce în faţa judecătorilor care l-au trimis după gratii, după ce, în 2013, i-a suprimat cu sânge rece viaţa lui Constantin Ghenescu, care avea 69 de ani la data crimei, actor la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, dar şi la altele din ţară. A jucat și în filme.
Nu este prima cerere de acest fel a făptașului, toate celelalte fiind respinse de magistraţi, ca nefondate. Este posibil ca petiţia în justiţie a lui Botezatu să fie doar un tertip, mulţi inculpaţi formulând revizuiri doar pentru a schimba „aerul“ din puşcării, cu o „plimbare“ la instanţă.
În acest caz, actele de urmărire penală au stabilit că criminalul condamnat a premeditat omorul încă de pe 1 septembrie 2013. L-a observat pe actor când efectua o operaţiune la un bancomat, urmărindu-l până a intrat în blocul unde locuia. A doua zi, Botezatu s-a întânit cu „prietena“, o minoră de nici 14 ani.
S-au înţeles să-l jefuiască pe actor, iar în jurul orei 21,00 au pătruns în apartament, profitând că uşa era deschisă. Minora a intrat în bucătărie, pentru a căuta bani, iar Botezatu, înarmat cu un cuţit, a acţionat violent asupra victimei care dormea.
I-a cerut bani, dar, buimac de somn, actorul nu a avut vreme să-şi dea seama ce se întâmplă, pentru că a fost înjunghiat mortal în gât. Când minora a observat ce se petrece, a fugit. Cercetările aveau să stabilească faptul că din locuinţa actorului au fost sustrată suma de 10 lei, în monede de 50 de bani.
Botezatu s-a întors la locul faptei pe data de 4 septembrie 2013 şi a sustras o combină muzicală, constatatând că nimeni nu se sesizase despre omor, victima fiind tot pe patul unde fusese ucisă. Crima avea să fie descoperită a doua zi, necropsia stabilind şi cauza decesului, scrie adevarul.ro.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau