Patru ambulanţe din Vaslui au fost trase pe dreapta
Dimensiune font:
* patru ambulanţe SMURD performante, în valoare de 1,6 milioane de lei, primite de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), nu sunt utilizate fie din cauza lipsei de personal, fie pentru că nu au fost înmatriculate
Reprezentanţii ISU susţin că cea mai performantă dintre cele patru ambulanţe, o autosanitară de tip C în valoare de 650.000 de lei, nu poate fi folosită întrucât nu există niciun doctor de medicină de urgenţă care să meargă la intervenţii. Nici celelalte trei autosanitare SMURD de tip B, în valoare de 333.000 de lei fiecare, nu au fost scoase până acum din garajul ISU deoarece nu au fost înmatriculate. „Se lucrează încă la întocmirea tuturor documentelor necesare pentru ca aceste trei autospeciale de tip B să poată fi folosite la intervenţii. Oricum, chiar şi după ce vor fi înmatriculate, aceste autosanitare vor rămâne în rezerva operativă a ISU şi vor ieşi la intervenţii când se va mai defecta vreo una din cele patru autospeciale SMURD pe care le aveam deja judeţul. În ceea ce priveşte cea mai performantă autosanitară de tip C pe care am primit-o, aceasta nu poate fi utilizată pentru că nu există niciun medic de medicină de urgenţă care să poată folosi dotările ambulanţei", a declarat, purtătorul de cuvânt al ISU, Alina Poiană.
Pe lângă cele patru ambulanţe SMURD, ISU a mai primit în cadrul aceluiaşi proiect cu finanţare europeană opt autospeciale de intervenţie cu apă şi spumă, care au înlocuit vechile maşini de pompieri vechi chiar şi de 30 de ani.
Simona Pop
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau