Zi liberă pentru profesori şi elevi miercuri, pe 5 iunie. „Este vorba de respect pentru această categorie socio-profesională”

21_11zon

Dimensiune font:

| 03-06-2024 15:39

În fiecare an, începând din 2007, la 5 iunie în România se sărbătoreşte Ziua Învăţătorului. Dacă până acum aceasta era marcată prin doar prin activităţi extracurriculare în timpul programului de lucru, începând din 2024 ea devine zi liberă pentru personalul din educaţie şi, implicit, pentru elevi.

„Este în premieră la nivel național. În 2024, în întreaga țară, ziua de 5 iunie este zi liberă. Până anul trecut, singurul inspectorat care a luat în considerare ziua de 5 iunie ca zi liberă cred că a fost Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB), iar în rest era o zi în care se desfășurau activități specifice, altele decât cele de predare”, a spus Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Eduaţie „Spiru Haret”.

Ziua liberă de pe 5 iunie este una dintre cele 17 noutăți pentru profesori și ceilalți angajați din Învăţământ pervăzute în noul contract colectiv de muncă la nivel de sector, care a intrat în vigoare în 2023, în urma grevei generale din Educaţie, informează Edupedu.

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Eduaţie „Spiru Haret” a precizat că această zi nu se recuperează şi că instituirea ei ca zi liberă a fost singura modalitate de a o marca, pentru că angajaţii din sistem nu au avut niciodată beneficii salariale, aşa cum se întâmplă în alte sectoare în împrejurări asemănătoare.

„Este singura modalitate pentru a marca această zi. Atât timp cât în alte domenii, când este ziua lucrătorului într-un domeniu, automat se acordă prime și alte drepturi de natură salarială negociate prin contractul de muncă, noi nu avem această posibilitate a negocierii unor prime și atunci singura noastră posibilitate este acordarea unei zile libere care să permită marcarea unor momente importante. Să putem scoate și noi în evidență că 5 octombrie este Ziua Internațională a Educației și 5 iunie – Ziua Învățătorului”, a precizat Marius Nistor.

Liber vor mai avea profesorii şi elevii şi pe 5 octombrie anul acesta, când se sărbătoreşte Ziua Educaţiei.

„Este vorba de respect pentru această categorie socio-profesională. (…) Nu avem altă posibilitate, legislația nu ne permite altceva. Dacă legislația nu ne permite ca într-o structură bugetară să negociem drepturi de natură salarială, atunci singurul lucrul pe care ni-l putem permite este să obținem măcar această recunoaștere a importanței celor două zile”, a completat liderul sindical Marius Nistor.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
Pluralul cuvântului „complex”, exercițiul care i-a pus in dificultate pe elevi la Evaluarea Națională
26/06/2024 19:03

Desi profesorii spun că dificultatea examenului de Evaluare Natională 2024 proba la Limba si literatura romană a fost redusă, elevii s-au plans că unele subiecte le-au dat bătăi de cap. Pluralul cuvantul ...

Și animalele au nevoie de eroi, cursuri de salvarea animalelor din medii ostile,  dedicate pompierilor
26/06/2024 14:15

 În perioada 17 – 21 iunie 2024, Facultatea de Medicină Veterinară a Universitătii de Stiintele Vietii „Ion Ionescu de la Brad” din Iasi (USV) a organizat un curs de salvarea a a ...

ACS USV Iași a promovat în Liga a III-a USV Iași a doua universitate cu echipă într-o ligă națională
26/06/2024 11:25

 Performantă remarcabilă a echipei de fotbal de la Universitatea de Stiintele Vietii „Ion Ionescu de la Brad” din Iasi (USV) care a promovat in al treilea esalon, castigand barajul cu Prospor ...

Incident grav la Evaluarea Națională. Subiectele de la Limba română au apărut în spațiul public, la scurt timp după începerea examenului
25/06/2024 13:50

Subiectele de la proba scrisă de Limba romană de la Evaluarea Natională "s-au scurs" dintr-un centru de examen din Maramures. Mai exact, variante ale acestora au inceput să circule, marti, la putin timp dup ...

160.400 de absolvenţi ai clasei a VIII-a susțin Evaluarea Națională
25/06/2024 08:36

Probele scrise din cadrul Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a incep marţi, cu proba de limba şi literatura romană, peste 160.400 de absolvenţi ai clasei a VIII-a fiind inscrişi in v ...

Evaluare Națională 2024. Ce reguli trebuie să respecte elevii pentru a nu fi dați afară din examen
24/06/2024 14:49

Examenul de Evaluare Natională 2024 incepe marti, 25 iunie, cu proba scrisă la Limba si literatura romană. Joi, 27 iunie, urmează a doua probă de foc: cea la Matematică. Iată ce reguli trebuie să respec ...

Fetele, mai creative decât băieții
20/06/2024 15:12

58% dintre elevii din Romania ajung la cel putin nivelul trei de competentă, considerat de bază pentru gandirea creativă. Acest nivel indică abilitatea de a genera idei adecvate in contextul unor sarcini ...

Elevii români, printre ultimii în Europa la testele PISA: Recorduri negative în educație, conform ultimelor date OCDE
18/06/2024 19:23

Doar 58% dintre elevi reusesc să atingă cel putin nivelul 3 de competentă de bază pentru gandirea creativă, pe o scară de la 1 la 6. Elevii romani au scoruri considerabil mai mici decat media OECD si sunt ...

Lipsa de investiţie în educaţie şi carenţe educaţionale pe care le generează costă în fiecare an mii de miliarde de dolari global
18/06/2024 12:36

Lipsa de investiţie in educaţie şi carenţe educaţionale pe care le generează costă in fiecare an mii de miliarde de dolari global, arată un studiu al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ş ...

Începe Bacalaureatul! Elevii susțin prima probă la  Limba şi literatura română - oral
17/06/2024 06:34

Peste 134.000 de candidaţi inscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni prima probă la Limba şi literatura romană - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţi ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei