Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, in această perioadă, prin Direcţia Insolvenţă a Persoanelor Fizice, un proiect pe fonduri europene cu titlul: "Insolvenţa - cu un pas mai aproape de consumatori". În cadrul acestui program, se vor desfăşura, in toate cele 8 regiuni ale ţării (Cluj, Timiş, Dolj, Prahova, Braşov, Iaşi, Galaţi şi Bucureşti), conferinţe care au ca scop informarea consumatorilor interesaţi de a afla detalii referitoare la această procedură. Evenimentele sunt dedicate persoanelor care se află in incap ...
Consiliul Judetean Botosani si Directia Generală de Asistentă Socială si Protectia Copilului (DGASPC) continuă investitiile pentru modernizarea sistemului de asistentă socială. Constructia a două noi case de tip familial pentru copii - care vor inlocui unul dintre cele mai vechi centre de plasament, „Sfantul Nicolae” Trusesti - a fost finalizată. Noile case au nume cu rezonantă de poveste – „Hansel si Gretel”. „Este un proiect care le va permite copiilor să se dezvolte intr-o structură de asistentă socială cat mai apropiată de modelul familial. ...
De cativa ani, tinutul Bucovinei este străjuit de porti imense, care anuntă intrarea intr-un spatiu al traditiei. Într-o lume in care tehnologia avansează cu pasi repezi, Bucovina este precum un sanctuar al traditiei si spiritualitătii. Portile bucovinene, cu desenele lor incifrate si stăpanite de trecerea timpului, sunt martorii unor epoci apuse, dar care continuă să trăiască in inimile localnicilor. În fiecare crăpătură a lemnului, in fiecare linie trasată cu mana, se ascunde o poveste. Originile portilor bucovinene sunt invăluite in taine vechi. Unele legende spu ...
În urmă cu 7 ani, Aeroportul Suceava procesa 46.000 de pasageri pe an, iar in primele 7 luni din acest an s-a ajuns la jumătate de milion de pasageri procesati, estimandu-se că la final de an vor fi 850.000 de pasageri. Chiar dacă, in urmă cu doar 3 săptămani, la Suceava se inaugura Terminalul 2, o investitie de 4 milioane de euro, din fonduri proprii ale judetului, fapt care permite procesarea in acelasi timp a două curse de extern si una de intern, dubland practic capacitatea de procesare, presedintele Consiliului Judetean, Gheorghe Flutur isi doreste mai mult. Aces ...
Judetul Vaslui va beneficia in scurt timp de 14 statii de incărcare cu putere normală pentru masinile electrice. Dintre acestea, 9 se regăsesc in municipiul Vaslui. Noile statii vor fi montate la Palatul Administrativ, Directia Generală de Asistentă Socială si Protectia Copilului, Spitalul Judetean de Urgentă, Centrul Scolar de Educatie Incluzivă „Constantin Pufan”, Centrului de recuperare si reabilitare pentru copilul cu handicap, Centrul Scolar de Educatie Incluzivă „Elisabeta Polihroniade”, SC Lucrări Drumuri si Poduri SA, Spitalul judetean de urg ...
În spatele rochiei elegante si a tonului asigurat cu care vorbeste Oana Dăian, cunoscută iesenilor ca PR al Teatrului National „Vasile Alecandri”, vibrează pasiunea nu doar pentru scenă, ci si pentru o artă profundă si intimă, care a fascinat lumea intreagă: fotografia. Oana Dăian nu s-a multumit doar să transmită povestile altora, ci a ales să creeze propriile sale povesti, capturand in imagini momentele trecătoare ale vietii. A imbrătisat lumea prin lentila aparatului foto, surprinzand emotii, locuri si oameni intr-o lumină nouă, inedită. Fiecare foto ...
În spatele rochiei elegante si a tonului asigurat cu care vorbeste Oana Dăian, cunoscută iesenilor ca PR al Teatrului National „Vasile Alecandri”, vibrează pasiunea nu doar pentru scenă, ci si pentru o artă profundă si intimă, care a fascinat lumea intreagă: fotografia. Oana Dăian nu s-a multumit doar să transmită povestile altora, ci a ales să creeze propriile sale povesti, capturand in imagini momentele trecătoare ale vietii. A imbrătisat lumea prin lentila aparatului său foto, surprinzand emotii, locuri si oameni intr-o lumină nouă, inedită. Fiecare ...
Fenomen misterios intr-un oras din Bacău. Un loc loc enigmatic unde in anii ’70 s-ar fi desfăsurat un experiment secret La Targu Ocna se petrece un fenomen misterios asupra căruia nici localnicii şi nici specialiştii nu se pot pronunţa. Denumită „Groapa Burlacu“ sau „Lacul fără fund“, zona din Parcul Măgura, unde se află acest lac neobisnuit, rămane un subiect neelucidat, in ciuda eforturilor specialistilor si ale autoritătilor locale, informează adevarul.ro. Targu Ocna reprezintă un fenomen asu ...
Poliţiştii din Bacău au amendat trei tineri pe care i-au prins consumand alcool şi mancand seminţe intr-un parc din staţiunea Targu Ocna. Pe langă amendă, patrula de poliţie i-a cerut unuia dintre ei să măture numeroasele coji de seminţe pe care le aruncase in spaţiul public, oamenii legii spunand că astfel i-au „ajutat” pe cei trei să işi „regăsească simţul civic”. Cei trei tineri – doi in varstă de 22, al treilea de 23 de ani – şi-au petrecut seara band şi mancand seminţe intr-un parc din staţiunea Targu Ocna. În jurul ...
Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi - FILIT a informat, miercuri, că lansează apelul de inscriere in cadrul programului cultural Atelierele FILIT pentru traducători, organizate in parteneriat cu Memorialul Ipoteşti - Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu. Prin intermediul acestui program, zece traducători din limba romană intr-o limbă străină vor beneficia şi anul acesta de un cadru de intalnire şi comunicare profesională. Atelierele FILIT pentru traducători reprezintă o iniţiativă a Muzeului Naţional al Literaturii Romane Iaşi de a sprijini c ...
Bunul simt si politetea, armele secrete la castigarea unui job bine plătit Cand vine vorba de interviurile pentru un loc de muncă, candidaţii se străduiesc să lase o impresie bună şi durabilă pentru a-şi spori şansele de a obţine poziţia, iar recrutorii apelează la tacticei mult mai simple, care tin doar de bunul simt. Ei pleacă de la premisa că dacă un candidat la un jos are insusiri morale sănătoase si consolidate, va face fată oricăror provocări fiindcă isi respectă nu doar imaginea proprie, ci si pe cei din jur. „Doamna Victorita e secretara noastră, ...
Într-o casă de poveste, cu peretii acoperiti de timp si ferestre dantelate de anii care au trecut, se ascunde o comoară. Războiul de tesut, o mostenire de familie care stă mărturie povestilor vechi si traditiilor ce au supravietuit anilor. Tanti Maria, din Satul Nou, o localitate aflată nu departe de Iasi, o femeie in varstă cu părul alb ca neaua si mainile brăzdate de linii adanci, este păzitoarea acestei comori. „Războiul de tesut a fost in familia mea de multe generatii”, spune ea, privind cu drag la lemnul uzat si corzi ...
Ovidiu V. e un agricultor din Ţibăneşti, a absolvit doar şase clase şi nu se pricepe deloc la tehnologiile moderne. E divorţat şi, pană săptămana trecută, a locuit impreună cu fiica sa, Ramona, o adolescentă in etate de 15 ani. Acum, el locuieşte in stabilimentul din Dr.Vicol nr.10, laolaltă cu alţi deţinuţi. A ajuns aici din pricina geloziei, pe fond de alcool in exces. Venit beat acasă, a surprins-o pe Ramona tastand de zor pe laptop. A intrebat-o ce face, fata i-a răspuns că se conversează pe facebook cu diverşi amici. Agricultorul a răbufnit, i-a reproşat că vorb ...
La finele lunii octombrie, Iasul va găzdui un eveniment inedit. Este vorba despre cea de-a doua editie a Festivalului de Vin „Hai cu Pluta”, fondat de către somelierul Yvona Mardare. Festivalul isi propune să celebreze traditia si arta vinificatiei, aducand la un loc producători, cunoscători si iubitori ai vinului. Evenimentul nu este doar o ocazie de a degusta vinuri de calitate, ci si un prilej de a invăta despre istoria licorilor, varietătile de struguri si tehnicile de productie. Participantii vor avea posibilitatea să se bucure de o selectie vastă de vinuri, de la c ...
* „Oamenii trebuie să stie că au obligatia legală, dar si morală de a colecta selectiv. Am inceput să facem această constientizare si ne interesează să ajungem in mintea si sufletul copiilor. Ei sunt vectorii care pot influenta si adultii. De multe ori, copiii ajung să ii tragă pe părinti de manecă, conform feedback-ului venit de la părinti”, sustine managerul Salubris Iasi Conform statisticilor, romanilor incă nu le-a intrat in reflex să colecteze deseurile in mod corespunzător. Acest lucru poate afecta vizibil calitatea vietii, luand in calcul si poluarea e ...
Odată cu apusul soarelui in spatele dealurilor impădurite, se lasă o liniste asurzitoare in micul sat. Aerul cald al zilei se impleteste cu adierea usoară a serii, creand acea atmosferă specifică serilor de vară la tară. În depărtare, cateva clopote de biserică anuntă ora rugăciunii. Casa bunicilor se află la marginea satului, o căsută traditională cu peretii albi si acoperis din tiglă rosie, inconjurată de un gard din lemn sculptat manual. Grădina, mandria bunicii, e plină de flori colorate si legume proaspăt crescute, emanand un parfum dulceag de vară. La ...
Spitalul Judetean de Urgentă „Mavromati” Botosani va avea un laborator modern de microbiologie si nu va mai fi nevoit să trimită in alte judete probele recoltate. Firma botosăneană Simion Tehnoconstruct, cea care a castigat licitatia organizată de Compania Natională de Investitii pentru realizarea proiectului Consiliului Judetean de construire a laboratorului de microbiologie, a demarat lucrările. „Construirea unui laborator de microbiologie nou si modern nu este un moft, ci o necesitate pentru asigurarea unui act medical cat mai performant. Noul laborator va ...
Într-o casă veche, cu peretii acoperiti de timp si ferestre dantelate de anii care au trecut, se ascunde o comoară. Războiul de tesut, o mostenire de familie care stă mărturie povestilor vechi si traditiilor ce au supravietuit anilor. Tanti Maria, din Satul Nou, o localitate aflată nu departe de Iasi, o femeie in varstă cu părul alb ca neaua si mainile brăzdate de linii adanci, este păzitoarea acestei comori. „Războiul de tesut a fost in familia mea de multe generatii”, spune ea, privind cu drag la lemnul uzat si corzile intinse ale masinii. „Bunica me ...