Moldova

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, în dialog cu ieșenii

Marţi, 28 iunie, incepand cu ora 19.00, va avea loc in Sala „Iustin Moisescu” din cadrul Ansamblului Mitropolitan din Iaşi, al doilea eveniment din seria de intalniri desfăşurate sub genericul „Ne vedem la Mitropolie”. Întalnirea de marţi, cu titlul „Transumanismul şi noile ideologii”, organizată de Sectorul de Comunicare si Relatii Publice al Arhiepiscopiei Iaşilor, ii va avea ca invitati pe prof. univ. dr. Nicu Gavrilută, Facultatea de Filosofie si Ştiinţe Social-Politice din cadrul UAIC Iaşi, si pe Vasile Bănescu, purtătorul de cuva ...

Iașul, locul al II-lea la nivel național ca promovare la Bac. Opt note de 10, trei dintre ele sunt la Colegiul Naţional
27/06/2022 11:52

   Rezultatele la examenul de Bacalaureat au fost afişate pe platforma bacalaureat.edu.ro şi la avizierele unităţilor de invăţămant. Iaşiul se află pe locul II in ceea ce priveşte rata de promovare, 81,7%, după Cluj. De asemenea, in tot judeţul 8 elevi au reuşit să obţină opt note de 10. Astfel se clasează pe locul 4, după Bucureşti, Prahova, Galaţi, Valcea, şi este la egalitate cu judeţul Cluj. Cele mai multe note de 10 au fost obţinute de elevi de la Colegiul Naţional. Au fost două medii de 10 la Colegiul Costache Negruzzi, trei la Colegiul Naţional, dou ...

Filmul flagrantului delict executat de DNA Cluj în cazul vicepreședintelui CJ Suceava - Plicuri cu 40.000 de euro luate `în liniște`
27/06/2022 11:06

Vicepresedintele Consiliului Judetean Suceava, a fost deferit justitiei de anchetatorii DNA de la Cluj, la finele lunii mai, pentru fapte de luare de mită si trafic de influentă, după ce ar fi primit plicuri cu zeci de mii de euro mită de la oameni de afaceri, iar STIRIPESURSE va prezenta detaliile din dosarul anchetatorilor anticoruptie. În rechizitoriul acestora, transmis Tribunalului Suceava, se arată că in cursul lunii decembrie 2020, inculpatul Cretu Silviu-Cristinel, in calitate de vicepresedinte al Consiliului Judetean Suceava, ar fi primit, de la administratorul unei soc ...

  A început procesul împotriva teroriştilor din Trifeşti
27/06/2022 08:49

Banda formată din Samir Florin Cobzac şi cei cinci prieteni ai lui a apărut ca de nicăieri in seara de 1 august 2020 şi, pană la inceputul acestui an, a ţinut sub teroare comuna Trifeşti. Prima victimă a violenţelor a fost un adolescent, Mihai B. (17 ani), care a fost luat la şuturi şi pumni chiar pe drumul principal din comună. În urma căpăcelii primite, a avut nevoie de 45 zile de ingrijiri medicale. O săptămana mai tarziu, gaşca a repetat ritualul, victima fiind tot un adolescent, Denis A. Suită de lovituri de pumni şi picioare, incheiată cu spitalizare. Inexpli ...

Darul din dar. Gânduri despre omenie
27/06/2022 08:30

  V-ati gandit vreodată să vă faceti un bilant de viată? Sau măcar ati incercat să tineti un jurnal? Este un exercitiu util, ne-ar ajuta să ne gandim la ce realizări am avut, ce eşecuri am trecut pe răboj şi prin suflet, cat am cheltuit (bani, suflet, timp, dragoste), ce am caştigat şi ce urme au lăsat cele 365 de zile in noi. Cand ne-am bucurat, cand am plans şi din ce cauză, cand am fost furioşi, cand am iertat şi am mers mai departe. Întocmit cinstit faţă de noi, bilanţul are un rol foarte important şi ne arată nu numai greşelile şi caştigurile, ci şi ...

Azi se afișează rezultatele la Bac
27/06/2022 07:48

  Rezultatele la examenul de Bacalaureat vor fi afişate astăzi, pană la ora 12, pe platforma bacalaureat.edu.ro şi la avizierele unităţilor de invăţămant. Numele elevilor sunt anonimizate, codurile individuale inlocuind numele şi prenumele candidaţilor. Contestaţiile se depun in aceeaşi zi in intervalul orar 12-18, in format fizic sau online. Inspectoratul Şcolar a organizat 18 centre de susţinerea examenului de Bacalaureat pentru 4.788 absolvenţi de liceu. La prima probă scrisă, cea la Limba şi literatura romană, au fost prezenţi 4.742 de candidati din totalul de ...

Mită de 6000 de euro pentru o locuință socială, la Iași. Câți bani se cer pentru anularea amenzilor
26/06/2022 13:02

Un bărbat din Iasi a fost arestat la domiciliu sub acuzatia de trafic de influentă, după ce a fost prins că cerea mii de euro spagă pentru o locuintă socială. Ieseanul este acuzat că a cerut 6.000 euro de la un cetătean, promiţandu-i că va interveni pe langă funcţionari de la Direcţia Fond Locativ din cadrul Direcţiei de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat a Primăriei Municipiului Iaşi, care să-i faciliteze atribuirea unei locuinţe sociale, scire aloiasi.ro Bărbatul i-a cerut aceleiaşi persoane si 1.500 euro, bani pe care i-a si primit, pentru a interveni pe l ...

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:15

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ privind închirierea prin licitație publică a două spații ce aparțin domeniului public al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea,codul de identificare fiscală, adresa,numărul de telefon,fax și/sau adresa de e-mail,persoană de contact:Comuna Tămășeni, strad Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333 e –mail: primariatamaseni@yahoo.com.Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică,in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Spațiu în suprafață de 118,53 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț. Închirierea se va realiza conform HCL nr.66/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. Spațiu în suprafață de 117,45 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț.Închirierea se va realiza conform HCL nr.67/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire : se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni.2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadastru și resurse umane.2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații.2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 08.01.2025 ora 12:00.3.Informații privind ofertele:3.1.Data-limită de depunere a ofertelor : 15.01.2025 ora 10:00.3.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor: 16.01.2025 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț.6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței : Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583 , e-mail : jud – roman@just.ro. 7.Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate in vederea publicării: 17.12.2024. Primar, Lucaci Stefan
Ziua Comemorării Pogromului de la Iași la Casa Muzeelor
26/06/2022 10:22

Miercuri, 29 iunie 2022, Muzeul National al Literaturii Romane Iasi organizează o serie de evenimente dedicate comemorării a 81 de ani de la Pogromul de la Iasi, cumplitul masacru al evreilor din orasul Iasi petrecut in anul 1941, la sfarsitul lunii iunie. Evenimentele se vor desfăsura la Casa Muzeelor, acolo unde este amenajat si Muzeul Pogromului de la Iasi. Începand cu ora 18:00, va avea loc un concert coral sustinut de Corul academic „Gavriil Musicescu”, dirijat de Bogdan Cojocaru. Din repertoriul interpretat de artistii invitati fac parte: Corul sclavilor evrei din o ...

Cel mai înalt bloc de locuințe din Iași: 115 metri/ Va fi construit în Dacia
25/06/2022 10:25

 Una dintre cele mai inalte clădiri din Iasi ar urma să fie construită in capătul cartierului Dacia. Zinan Investment SRL, firmă unde sunt asociati oameni de afaceri basarabeni, propune un complex de locuinte si birouri cu un regim de pană la 28 de etaje, la o inăltime maximă de 115 metri.  Fată de alte proiecte imobiliare aflate in pregătire la Iasi, acest imobil ar fi cel de-al doilea din oras după inăltime: pe primul loc se situează extinderea Iulius Mall (120 metri). O altă clădire inaltă, de 155 metri, a fost aprobată in 20 ...

Restaurarea mormântului lui Nicolae Gane
25/06/2022 08:15

Ateneul National din Iasi anuntă inceputul celei de-a doua editii a Proiectului „Cimitirul Eternitatea – Monument istoric | Muzeu in aer liber”. Primul obiectiv restaurat in acest an este mormantul monument istoric al lui Nicolae Gane. „După cum am promis, continuăm proiectul demarat anul trecut de a readuce intr-o stare de normalitate locurile de odihnă vesnică ale unor personalităti din trecutul istoric al tării, aflate in Cimitirul Eternitatea.” a declarat Andrei Apreotesei, managerul Ateneului iesean. Primul obiectiv restaurat in acest an este cel a ...

Cablurile unui semafor, tăiate de un băiat de 16 ani pentru că luminile i se reflectau în geamul camerei
24/06/2022 16:11

  Un adolescent de 16 ani a tăiat cablurile unui semafor din Suceava pentru simplul motiv că luminile se reflectau in geamul camerei lui. Politistii suceveni care au continuat cercetările privind comiterea infractiunii de „distrugere” in cazul semaforului cu cablurile tăiate pe George Enescu, o stradă din centrul orasului, au găsit autorul faptei, un adolescent de 16 ani care locuieste chiar intr-un bloc din apropiere. În noaptea de 6 spre 7 iunie 2022, persoane necunoscute au sectionat patru cabluri de alimentare de la un semafor, dar si alte cabluri de telefon ...

Femeia accidentată la Târgu-Neamţ a decedat
24/06/2022 15:40

Femeia in varstă de 69 ani care vineri a incercat să traverseze prin loc nepermis o stradă din oraşul Targu-Neamţ, fiind accidentată de un autoturism, a decedat. ‘Din nefericire, femeia a decedat’, a precizat purtătorul de cuvant al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu. Victima a fost accidentată pe strada Ştefan cel Mare, de un autoturism condus de un şofer din Vanători Neamţ. ‘Din primele cercetări efectuate a reieşit că, in timp ce un bărbat, de 64 ani, din Vanători Neamţ, conducea un autoturism pe strada Ştefan cel Mare, a surprins şi accidentat ...

Şcoala de vară pentru tinerii cercetători filologi masteranzi şi doctoranzi, la Ipotești
24/06/2022 15:00

Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii ‘Mihai Eminescu’, in parteneriat cu Universitatea ‘Babeş-Bolyai’ din Cluj-Napoca, organizează, in perioada 27 iunie-3 iulie, ediţia a IV-a a Şcolii de vară pentru tinerii cercetători filologi masteranzi şi doctoranzi, au anunţat, vineri, reprezentanţii Memorialului Ipoteşti. Potrivit acestuia, tema şcolii de vară din acest an este ‘Literatura memoriei. Memoria literaturii – patrimoniu, biblioteci, arhive’. Deschiderea şcolii de vară va avea loc luni, 27 iunie, la ora 11.00, iar pr ...

Viitorii medici ai UMF Iași vor depune jurământul
24/06/2022 14:32

Promotia 2022 a Universitătii de Medicină si Farmacie „Grigore T. Popa” din Iasi va depune sambătă, 25 iunie, Jurămantului lui Hipocrat. Evenimentul se va desfăsura pe parcursul intregii zile, pe Esplanada UMF Iasi. „Este promotia cu care am trecut prin complicata perioadă a pandemiei, promotia care s-a adaptat la invătămantul online, care nu a ezitat să facă voluntariat in lupta impotriva virusului SARS‑CoV‑2, poate cea mai curajoasă promotie din ultimii ani, poate cea mai pregătită să facă fată provocărilor ce vor veni. Felicitări si mult succes in ...

Accident cu cinci victime, la Suceava
24/06/2022 11:58

Cinci persoane, dintre care două sunt minore, au fost rănite in urma unui accident rutier produs, vineri, pe raza localităţii Brăieşti din judeţul Suceava, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, un autoturism a intrat intr-un cap de pod, iar una dintre victime, un copil, este in stare de inconştienţă. "Cei cinci vor fi transportaţi la spital pentru ingrijiri medicale, un copil fiind in stare de inconştienţă", au precizat oficialii ISU. La faţa locului au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Interven ...

 Sânzienele și Ziua Iei
24/06/2022 07:39

Sanzienele aduc in fiecare an o sărbătoare a bucuriei, care se suprapune peste ziua in care creştinii ortodocşi prăznuiesc Naşterea Sfantului Ioan Botezătorul, cunoscută in popor şi cu numele Drăgaica. Legendele spun că Sanzienele sunt nişte fete foarte frumoase, care trăiesc prin păduri sau pe campii. Ele se prind in horă şi „dau puteri” deosebite florilor şi buruienilor, acestea devenind plante de leac, bune la toate bolile. În popor se crede că, in noaptea Sanzienelor, zanele zboară prin aer sau umblă pe pămant. Ele cantă şi impart rod holdelor, ...

Patru birouri de arhitectură de renume mondial proiectează pentru un nou reper emblematic al oraşului. Soluţiile, expuse la Palatul Culturii, de pe 30 iunie
23/06/2022 13:22

Nici un efort nu este prea mic atunci cand vorbim despre imaginea uneia dintre investitiile emblematice ale Iasului. Atunci cand vorbim despre viitorul orasului. Aflat intr-o continuă dezvoltare, Iaşul va avea, in curand, o nouă dezvoltare emblematică in zona Sf. Andrei – Piata Palatului Culturii. Va fi o constructie deosebită nu doar pentru comunitatea locală, ci si pentru Romania si chiar zona de est a Europei. Asa că decizia companiei Iulius de a initia, in premieră natională, un concurs international de proiecte de arhitectură, a venit aproape de la sine. Desi pare o compe ...

Transplant rar la Spitalul „Dr. C.I. Parhon”
23/06/2022 10:56

La Spitalul „Dr.C.I. Parhon” din Iasi, a avut loc un interventie inedită: un transplant de rinichi de la sotie către sot. Femeia de 34 de ani a fost de acord să isi doneze unul dintre organele functionale către sotul de 43 de ani, pentru a-i salva acestuia viata. Bărbatul suferea de o boală genetică renală si făcea dializă de două luni. Testele de compatibilitate au arătat că sotia ar fi un donator potrivit, cealaltă variantă fiind ca el să intre pe o listă de asteptare pentru un organ de la o persoană aflată in moarte cerebrală. Compatibilitatea intre sot si ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei