Amintiri dintr-o lume fără Wi-Fi. Călătorie în copilăria bunicilor la Muzeul Satului

* pașii răsună ușor pe aleile Muzeului Satului unde, într-o zi însorită de toamnă, copiii de toate vârstele sunt invitați într-o călătorie spre trecut * entuziasmați și curioși, micii vizitatori descoperă cum arăta viața în vremea bunicilor, fiind înconjurați de un decor autentic, ce amintește de un sat din alte vremuri

Aerul rece al dimineții se strecoară printre casele vechi și ulitele prăfuite ale Muzeului Satului, unde copiii aflați în Școala altfel sunt pe punctul de a descoperi o lume pe care doar au auzit-o în poveștile părinților și bunicilor. Cu pași timizi și priviri curioase, ei pășesc pe aleile muzeului, iar în fața lor, un domn în vârstă, cu părul alb și un zâmbet prietenos, îi întâmpină ca un povestitor din alt timp. Ghidul începe încet să le povestească despre vremurile în care tehnologia însemna o lampă cu petrol, iar plăcerile vieții veneau din lucrurile simple, fără ecrane sau butoane.

„Astăzi veți călători în timp și veți vedea cum trăiau bunicii și străbunicii voștri. Fără telefoane, fără internet, fără electricitate în unele case. Și totuși, erau fericiți”, a spus ghidul. Copiii par surprinși. Pentru ei, ideea unei lumi fără tehnologie este aproape de neconceput. Însă curiozitatea îi împinge înainte, iar ghidul le arată o casă mică și primitoare, cu acoperiș de șindrilă și ferestre mici, din spatele cărora răzbate o căldură de odinioară.

Odată ce intră, copiii sunt învăluiți de mirosul lemnului vechi și al țesăturilor groase, brodate manual. Pereții, prăfuiți și cuminți, par să șoptească amintiri, iar în colț, soba de teracotă așteaptă tăcută ca odinioară să încălzească poveștile de iarnă. „În serile lungi de iarnă, familia se aduna în jurul sobei. Bunica spunea povești, iar toți ascultau vrăjiți, fără să fie nevoie de un ecran sau o aplicație. Era doar vocea ei și imaginația noastră”, a continuat ghidul. „Cum reușeau să supraviețuiască fără Netflix?”, a întrebat Tudor, un năstrușnic blonduț. Ghidul zâmbește, iar grupul izbucnește în râs. „Oh, se descurcau de minune.Ba chiar le era mai bine”.

Apoi, copiii ies în curte, unde sunt întâmpinați de uneltele muncilor de câmp: coase grele, pluguri de lemn și furci de fân. Le privesc cu ochii mari, de parcă ar descoperi comori. Fiecare obiect are o poveste, fiecare unealtă este mărturia unei vieți trăite cu răbdare și trudă. Un băiețel privește atent un plug de lemn și întreabă: „Credeți că merge mai repede dacă facem swipe?”. Ghidul râde amuzat, lăsându-se fascinat de ingeniozitatea copiilor din zilele noastre. „Poate doar dacă i-am spune plugușorului despre tehnologie”, răspunde el în glumă.

Următoarea oprire este la „sala de modă tradițională”. Copiii sunt invitați să probeze hainele simple și elegante ale bunicilor: cămăși din pânză albă, cusute cu motive delicate, ițari de lână, opinci din piele. Entuziasmați, se îmbracă, privindu-se stângaci unii pe ceilalți. Fetele își trag cămășile peste bluzele moderne, iar băieții își leagă opincile cu șireturi subțiri. „Cum mergeți cu astea? Nu poți să alergi deloc!”, exclamă unul dintre copii. Ghidul, cu o strălucire jucăușă în ochi, le explică: „Nu era nevoie să alergăm, dragi copii. Pe vremuri, timpul trecea mai încet. Erau mai puțini oameni, dar mai multă tihnă”.

O lume fără Wi-Fi

Cu fețele luminate de zâmbete, copiii pășesc mai departe, de parcă fiecare locșor al muzeului le dezvăluie câte o mică magie. Își imaginează cum era să trăiești fără tablete, fără console de jocuri și, mai ales, fără Wi-Fi. Însă curiozitatea este mai puternică decât șocul lipsurilor. Descoperă în fiecare ungher al muzeului o nouă poveste, iar ghidul, cu vocea sa caldă și răbdătoare, îi conduce prin fiecare etapă a unei copilării fără grabă.

Ajunși la un alt colț al muzeului, ghidul le arată o moară manuală de măcinat grâu. Curioși, copiii încep să învârtă manivela, iar sunetul boabelor care se zdrobesc trezește un interes autentic. „Înainte să existe blendere și roboți de bucătărie, bunicile voastre foloseau asta pentru a face făină”, le explică el. Un băiețel cu părul ciufulit oftează și zice: „E mai greu decât mă așteptam! Chiar aveau mușchi de fier bunicii noștri!”.

Momentul culminant al vizitei este cel în care copiii se adună în jurul sobei din coliba centrală a muzeului, în vreme ce ghidul le povestește despre cum se trăiau serile de altădată. „Pe vremuri, nu era curent electric în fiecare casă, așa că seara se aprindea o lampă cu petrol, iar bunicul spunea povești. Uneori, se auzeau doar lemnele trosnind în foc și vocile calde ale celor dragi”. Copiii ascultă fascinați, iar unul dintre ei șoptește: „Asta e cam mai tare decât televizorul”.

La final, micii vizitatori sunt răsfățați cu o gustare de altădată: câteva felii de pâine de casă și o linguriță de gem proaspăt. Gustul, simplu și autentic, le amintește de poveștile de mai devreme și de farmecul vremurilor fără griji. „Wow, asta chiar e mai bună decât orice snack din magazin”, spune o fetiță cu ochii strălucind. Ghidul dă aprobator din cap și le spune: „Așa este. Uneori, cele mai simple lucruri sunt cele mai bune”.

Cu inimile pline de bucuria descoperirii și obrajii rumeni, copiii părăsesc muzeul, strângând în suflet o lume întreagă, una pe care o vor purta mereu cu ei, chiar și în zilele în care viața modernă îi va învălui cu tot confortul ei. Știu acum că magia copilăriei nu a fost nicicând despre telefoane și tehnologie, ci despre simplitatea vieții, despre iubirea față de cei dragi și bucuria de a trăi fiecare moment. Vizita la Muzeul Satului rămâne pentru ei o amintire caldă, o întâlnire cu vremurile de demult, în care râsetele și poveștile erau tot ce conta.

Maura ANGHEL