Cel putin 1.200 de medici din sistemul de sanatate public din Franta au demisionat marti
Dimensiune font:
Cel putin 1.200 de medici din sistemul de sanatate public din Franta si-au dat marti demisia din functiile administrative, acestia cerand negocieri cu privre la buget, salarii si denuntand deficienta planului de urgenta al ministrului Sanatatii expus la sfarsitul lui noiembrie.
Printre medicii demisionari se afla un numar destul de mare de sefi de servicii, din toata Franta. Aproape peste tot, se costata acelasi lucru: lipsa personalului, reducerea numarului de paturi in special in sectiile de Terapie Intensiva pediatrica, fuziunea sau chiar inchiderea serviciilor medicale sau chiar si a spitalelor.
"Avem impresia ca suntem intr-un moment cheie in care spitalele publice sunt pe cale sa se prabuseasca din punctul de vedere al calitatii spatiunlui. Pana azi ne-am prefacut ca totul este in regula, dar acum tratamentele propriu-zise vor fi modificate in curand si, sincer, nu mai putem face acest lucru, nu ne mai putem intoarce la fluxul corect, nu mai putem avea o administratie care sa nu ne raspunda asteptarilor", a declarat Jean-Luc Jouve, seful sectiei de chirurgie ortopedica pediatrica din cadrul spitalului La Timone din Marsilia.
Intr-o scrisoare trimisa marti dimineata ministrului Sanatatii, semnatarii au calificat aceasta demisie colectiva drept "o decizie inedita si dificila".
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau