Cine este „Șeba”, fiul artist al ministrului rus al Apărării. Duce o viață de lux după ce a scăpat de mobilizare
Dimensiune font:
Identitatea unui fiu nelegitim al ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a fost dezvăluită de fundația anticorupție a opozantului rus încarcerat Alexei Navalnîi, a relatat The Telegraph.
Danila Șebunov, un cântăreț în ascensiune cu numele de scenă „Șeba”, are 22 de ani și este unul dintre copiii rezultați din relația paralelă a lui Șoigu cu Elena Șebunova, o însoțitoare de zbor.
Danila a fost criticat în Rusia întrucât el nu a fost înrolat în armată și duce o viață liniștită și fără griji, relaxându-se în vacanțe exotice, în timp ce ruși de aceeași vârstă au fost trimiși să lupte în prima linie.
În septembrie anul trecut, în timp ce ministrul rus al apărării chema la datorie 300.000 de rezerviști după decretarea mobilizării parțiale, tânărul artist posta pe Instagram poze din vacanța sa într-o stațiune din Turcia.
Cei care i-au dezvăluit identitatea sunt colaboratorii liderului încarcerat Alexei Navalnîi.
„Uneori, pentru a ascunde bine ceva, trebuie să îl pui în locul cel mai proeminent. L-am găsit pe fiul de 22 de ani al lui Shoigu. Nu într-o tranșee, nu pe front și nici în Șebekino. L-am găsit pe lista de hituri a Europa Plus”, a scris Maria Pevcih, șefa de investigații a echipei lui Navalnîi la Fundația Anticorupție.
„Șeba nu are nevoie de citație. Nu trebuie să fugă pentru a evita mobilizarea. Este odrasla unui VIP. Tatăl lui nu are de gând să-l trimită pe front”, a comentat ea.
Cântărețul și-a lansat cariera muzicală cu doar câteva zile înainte de invazia rusă a Ucrainei: a început cu cover-uri pe Tik Tok ca apoi să lanseze propriile piese și videoclipuri.
Canalul său de YouTube, care avea doar 699 de abonați, a reușit să adune un număr impresionant de 90.000 de vizualizări pentru videoclipul său de debut "Let Me In".
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau