Copil mort, după ce a căzut de la etaj. Tragedia a avut loc la Mangalia
Dimensiune font:
O fetiţă în vârstă de 2 ani şi 7 luni a murit după ce a căzut, vineri, de la etajul trei al unui bloc din municipiul Mangalia.
Potrivit purtătoarei de cuvânt a Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Constanţa, dr. Claudia Tatarici, copilul a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Mangalia, unde a fost continuat în zadar protocolul de resuscitare, în cele din urmă fiind declarat decesul.
La locul producerii tragediei s-au deplasat două ambulanţe, precum şi elicopterul SMURD.
Din primele verificări efectuate, conform unor surse judiciare, a reieşit că fetiţa ar fi căzut de pe fereastra de la bucătărie, în timp ce s-ar fi aflat acasă împreună cu mama ei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau