Cum arată acum Podul peste Dunăre de la Brăila și drumurile de legătură, după ratarea inaugurării promise în 2022
Dimensiune font:
Poate cel mai mare eșec din 2022 la capitolul infrastructură a fost nu doar că Podul peste Dunăre de la Brăila nu a fost inaugurat, ci că nici măcar nu a fost finalizată structura podului propriu-zis.
Vorbim de cel mai complex proiect al CNAIR și unul dintre cele mai scumpe în execuție în acest moment. Aici lucrările la pod aveau toate șansele să fie finalizate de japonezii de la IHI, însă lucrările ce țin de infrastructura rutieră au acumulat întârzieri mari, iar italienii de la WeBuild (ex-Astaldi) nu au forțat pentru o inaugurare, profitând și de neînțelegeri cu Ministerul Transporturilor și beneficiind de extensii ale termenului contractual câștigate în instanță.
Ministerul Transporturilor a dat vina pe constructor, deși mare parte din responsabilitatea întârzierilor este în cârca autorităților de la drumuri. De-a lungul timpului, atât autoritățile de la Transporturi, cele de la Drumuri, dar și constructorul au promis că podul și o parte din drumurile de legătură vor fi gata la final de 2022…
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau