Directorul Leoni Bistriţa:Creşterea salariului minim poate reduce interesul investitorilor pentru forţa de muncă românească
Dimensiune font:
Majorarea salariului minim pe economie ar putea reduce interesul investitorilor străini pentru piaţa forţei de muncă din România, în special în rândul celor care caută forţă de muncă necalificată, a declarat joi, pentru AGERPRES, directorul general al companiei româno-germane Leoni Bistriţa, Siegfried Reichert.
Reichert apreciază, în acelaşi timp, că ar trebui să existe un interes mai mare în ceea ce priveşte calificarea forţei de muncă.
'Pentru moment, avantajul României de a fi o ţară cu un cost bun al forţei de muncă s-ar putea să se dilueze. S-ar putea ca în ceea ce priveşte forţa de muncă necalificată să nu mai existe atât de mare interes pentru piaţa forţei de muncă din România. Pe de altă parte, nivelul de calificare al oamenilor creşte şi în momentul acesta avem foarte mulţi oameni pe care i-am calificat în Bistriţa şi al căror nivel de calificare creşte în fiecare zi. Aici ar trebui să existe interes, în zona de creştere a nivelului de calificare a forţei de muncă în România', a declarat Reichert.
Directorul firmei româno-germane spune că, pentru Leoni, creşterea salariului minim pe economie de la 700 lei la 800 lei, în două tranşe, nu afectează compania, deoarece nivelul de salarizare este superior.
'Din perspectiva angajatului, nu este un lucru rău. În ceea ce priveşte compania noastră din Bistriţa, noi nu suntem afectaţi pentru că nivelul de salarizare este superior. Există, sigur, şi riscul ca, după creşteri repetate, să ne apropiem cu nivelul de salarizare, în timp, de nivelul minim, şi atunci angajaţii să îşi reconsidere poziţia cu privire la pachetul de remunerare', a mai spus Reichert.
Compania Leoni Bistriţa, specializată în producţia de cabluri şi echipamente auto, este societatea cu cea mai mare cifră de afaceri anuală din judeţul Bistriţa-Năsăud, dar şi cu cel mai mare număr de angajaţi, peste 3.400 de persoane lucrând în prezent aici. Anul trecut, Leoni a aniversat împlinirea a zece ani de la deschiderea fabricii din Bistriţa.
AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Comentarii
cris
Apr 13, 2013
in bistrita se spunea acum cateva zile ca lumea are in medie mai multe locuri de munca decat media pe tara, dar salariile sunt mici. suntem o colonie a strainilor, nu un stat de drept
cris
Apr 13, 2013
traducere - vreti sclavi. si pt. ca romanul e prost si nu isi apara drepturile - nu trebuie decat sa strambati un pic din nas si gata
Adauga comentariul tau