Jaf din patrimoniul Hidroelectrica: Curtea de Conturi a făcut plângere la Parchet
Dimensiune font:
Curtea de Conturi a sesizat Parchetul în urma unui control realizat în 2022 la compania Hidroelectrica, reprezentanţii Curţii considerând că există fapte care au avut drept consecinţă prejudicierea patrimoniului societăţii.
Într-un răspuns transmis News.ro, Curtea de Conturi afirmă că departamentul de specialitate din cadrul instituţiei a efectuat, în perioada 28.02 – 07.07.2022, misiunea de audit de conformitate cu tema ”Controlul situaţiei, evoluţiei şi modului de administrare a patrimoniuui public şi privat al statului, precum şi legalitatea realizării veniturilor şi a efectuării cheltuielilor”, pentru perioada 2019 – 2022 , la Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale (SPEEH) Hidroelectrica SA, fiind încheiat raportul de control înrergistrat la data de 7 iulie 2022.
”Întrucât în raport au fost consemnate fapte susceptibile de a fi fost săvârşite cu încălcarea legii penale, având drept consecinţă prejudicierea patrimoniului societăţii, în temeiul art.33 alin (4) din Legea nr. 94/1992 (privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi – n.r.) coroborat cu punctul 241 litera a) din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea l nr. 547/ 24.07.2014 (în vigoare la momentul realizării misiunii) şi în baza Hotărârii plenului Curţii de Conturi nr, 580/5.10.2023, instituţia noastră a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti”, a precizat Curtea de Conturi pentru News.ro, fără a oferi alte detalii.
Alineatul invocat prevede: ” În situaţiile în care în rapoartele de audit se constată existenţa unor fapte pentru care există indicii c ăau fost săvârşite cu încălcarea legii penale, conducătorul departamentului sesizează organele în drept pentru asigurarea valorificării constatării şi informează entitatea auditată”.
Instituţia a explicat că raportul nu poate fi făcut public la acest moment, întrucât se află la dosarul cauzei.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau