Leguma neobișnuită pe care o cultivă doi români întorși din Germania. Un kilogram se vinde cu 45 de lei
Dimensiune font:
Sparanghelul, cunoscut și ca “hrana regilor”, devine din ce în ce mai popular în România, înrădăcinându-se adânc în agricultura locală. Deși leguma nu este pentru toate buzunarele, doi români au dat lovitura cultivând sparanghel în Bihor.
Leguma cu care doi români au dat lovitura cultivând-o
Agricultorii noștri descoperă încet-încet avantajele culturii acestui aliment, iar climatul mai blând din ultimii ani îi încurajează să îl cultive pe suprafețe din ce în ce mai mari. Mulți dintre clienți încep să aprecieze gustul acestui aliment, chiar dacă prețul nu este tocmai accesibil.
În localitatea Abram din Bihor, familia Varga a îmbrățișat ideea cultivării sparanghelului, inspirată de experiența lor în agricultură din Germania.
Ei au început cu o suprafață mică, evaluând adaptarea culturii la condițiile climatice locale și au observat că este fezabil. Astăzi, cultura de sparanghel a lor se întinde pe 2 mii de metri pătrați, iar prima recoltă a apărut la trei ani de la plantare.
„Am început cu o suprafaţă mai mică, să vedem cum e cu clima la noi. Şi am văzut că merge. Aici avem o legătură de 500 de grame aproximativ, kilogramul este 45 de lei şi asta ar fi cam 22,50”, a spus Nicoleta Varga.
„E sută la sută natural şi trebuie să smulgem buruienile aproape săptămânal. Se face şanţ la 25 de centimetri adâncime şi se plantează la distanţă de 25 de centimetri intre rădăcini”, a adăugat soțul ei.
Cultivarea sparanghelului, o afacere profitabilă
Deși munca de întreținere este migăloasă, producția este promițătoare, ajungând la 10 kilograme de sparanghel zilnic. Cu toate acestea, cererea este mai mare decât oferta, iar producătorii își doresc să își mărească capacitățile de producție.
Sparanghelul, cunoscut ca “hrana regilor”, este apreciat pentru valoarea sa nutrițională, fiind bogat în vitamine și minerale. Medicii recomandă gătitul la abur pentru a păstra toți nutrienții acestui aliment, iar acesta este inclus adesea în dietă datorită beneficiilor sale pentru sănătate, inclusiv în tratamentul cancerului.
„Are foarte multe vitamine, vitamina A, K, seleniu, zinc, acid folic. Este benefic şi pentru cursele de slăbire deoarece are foarte puţine calorii şi evident, în lupta cu cancerul evident urmat de un tratament”,a transmis Ioana Dorobanțu nutriționist.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau