VIDEO| Joe Biden, către teroriștii ISIS-K: 'Nu am terminat cu voi, încă. SUA nu vor avea linişte. Nu vom ierta si nu vom uita'

Biden

Dimensiune font:

| 31-08-2021 23:56

Preşedintele american Joe Biden a declarat marţi, la o zi după retragerea completă a trupelor SUA din Afganistan, că era momentul încheierii războiului început în urmă cu două decenii şi că Statele Unite se vor concentra pe ameninţări actuale şi viitoare. El a subliniat că şi-a ţinut promisiunea făcută în campanie, dar şi că va continua lupta împotriva teroriştilor din Afganistan şi din alte părţi ale lumii.


Biden a făcut remarcile despre finalul războiului din Afganistan de la Casa Albă, la o zi după ce ultimul avion militar american a părăsit ţara, punând astfel capăt celui mai lung război din istoria SUA.


  

El a lăudat modul în care au lucrat experţii şi militarii, a subliniat că au fost evacuaţi peste 120.000 de oameni din Afganistan, lucru pe care nicio naţiune nu l-a reuşit în istorie. Şi-a exprimat recunoştinţa pentru eforturile depuse şi şi-a apărat decizia de retragere.

Preşedintele a caracterizat misiunea ca un „succes extraordinar”, posibil datorită iscusinţei, curajului armatei SUA şi diplomaţilor şi profesioniştilor din serviciile secrete, a punctat. „Nu a fost o misiune de război, ci o misiune de caritate”.

 

„Când am stabilit data de 31 august, am presupus că cei 300.000 soldaţi afgani, pe care i-am instruit şi echipat, erau puternici în faţa talibanilor. Nu au rezistat atât de mult pe cât se aştepta lumea”.

Astfel, a crescut riscul pentru militarii NATO rămaşi în Afganistan, a spus Biden. „Termenul limită de 31 august nu a fost unul arbitrar, a fost pentru a salva vieţile americanilor (...) Nu aveam să prelungesc un război veşnic şi nici o plecare nesfârşită”.

 

„Aveam de ales între a evacua şi a escalada (tensiunile, n.r.). Nu puteam rămâne la nesfârşit în Afganistan pentru că totul s-a schimbat”, după ce predecesorul său, Donald Trump, a încheiat acordul cu talibanii, relatează News.ro.

Din martie, a adăugat el, au fost trimise 19 notificări americanilor din Afganistan privind evacuarea. Mulţi au decis că vor să rămână, iar acum au decis că vor să plece.

 

Mare parte dintre cei care au rămas au cetăţenie dublă, însă „90% dintre americanii din Afganistan care au vrut sa plece au putut pleca”.

„Rămânem angajaţi să îi scoatem de acolo dacă vor să plece”, a completat Biden. „Era timpul să încheiem acest război. Este o lume nouă. SUA trebuie apărate de ameninţările din 2021 şi de mai departe, nu din 2001. Vom menţine lupta împotriva teroriştilor din Afganistan”.

 

„Nu am terminat cu voi încă”, a transmis organizaţiei ISIS-K, responsabilă pentru atacul sinucigaş de săptămâna trecută de pe aeroportul din Kabul în care au murit 13 soldaţi americani. Celor care vor răul Statelor Unite, el le-a spus: „SUA nu vor avea linişte. Nu vom ierta si nu vom uita”.

Preşedintele a menţionat că, deşi trupele americane s-au retras din Afganistan, va face eforturi pentru a asigura că talibanii îşi respectă angajamentele, inclusiv să permită celor care vor să părăsească ţara să facă acest lucru în siguranţă.

 

„Ni s-au alăturat peste 100 de ţări care sunt hotărâte să se asigure că talibanii îşi vor respecta acele angajamente”.

Biden a afirmat că talibanii au spus public că vor permite liberă trecere oricui vrea să plece, inclusiv celor care au lucrat împreună cu americanii. „Nu îi credem pe cuvânt, ci pe baza acţiunilor lor. Şi avem pârghii pentru a ne asigura că acele angajamente sunt respectate”.

Preşedintele american a subliniat că încheierea războiului din Afganistan a fost o promisiune a campaniei sale şi a declarat că îşi asumă responsabilitatea pentru decizia de retragere. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ din averea debitoarei S.C. PHOENIX TREND S.R.L. Proprietatea imobiliară amplasată în locaţia din sat Lunca Cetăţuii, comuna Ciurea, jud. Iaşi având suprafaţa terenului de 75899 mp (7,5899 hectare) şi un număr de 16 clădiri, având preţul de vanzare de 3.281.300 euro. Informații suplimentare tel. 0771103209, e-mail lucicalcc@gmail.com

 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ din averea debitoarei S.C. PHOENIX TREND S.R.L. Proprietatea imobiliară amplasată în municipiul Iaşi, str. Aurel Vlaicu nr.87, jud. Iaşi având suprafaţa terenului de 56.438 mp (5,6438 hectare) şi un număr de 19 clădiri cu absolut toate utilitatile, având preţul de vanzare 8.402.420 euro. Pentru terenul de 56438 mp este aprobat un PUZ pentru locuinte colective. Informații suplimentare tel. 0771103209, e-mail -  lucicalcc@gmail.com

 

 

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:29

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
Cutremur în România, în ziua alegerilor prezidențiale
24/11/2024 08:42

Un cutremur de 4 grade s-a produs, duminică dimineata, chiar in ziua alegerilor prezidentiale. Seismul a avut loc in zona seismică Vrancea-Buzău, la ora 7.16 minute. In ziua de 24 Noiembrie 2024, la ora 07 ...

De ce ar fi lansat Putin o rachetă goală la Dnipro. „Oreșnik” nu a provocat explozii sau distrugeri la sol
24/11/2024 00:08

Racheta rusească Oresnik, care a atacat Dnipro, a fost lansată probabil fără focos. Scopul liderului de la Kremlin ar fi intimidarea Ucrainei si Occidentului. Potrivit sursei citate, opinia este exprimată ...

Criza economică îi aduce înapoi în Donbas: Peste 100.000 de ucraineni aleg teritoriul sub ocupație rusă
24/11/2024 00:06

Ucrainenii care au fugit de invazia Rusiei in 2022 se intorc la casele lor din Donbas sub ocupatia rusă, deoarece nu pot tine pasul cu costul vietii pe teritoriul controlat de Ucraina. 130.000 de ucraineni s- ...

Noua metodă prin care Vladimir Putin vrea să îngroașe rândurile armatei ruse pe frontul din Ucraina. A semnat decretul
24/11/2024 00:02

Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat sambătă o lege prin care soldaţii care semnează un contract pentru a lupta pe frontul din Ucraina vor fi scutiţi de datoriile financiare acumulate, reiese de pe ...

CFR: Trenurile circulă cu dificultate pe raza Sucursalelor Iaşi şi Braşov, din cauza ninsorilor abundente, a copacilor căzuţi şi a temperaturilor scăzute / Trei trenuri staţionează în gări
23/11/2024 14:45

 CFR SA anunţă că sambătă dimineaţă se circulă cu dificultate pe raza Sucursalelor regionale Iaşi şi Braşov, din cauza ninsorilor abundente, a copacilor căzuţi pe şine sau pe firul de contact ...

GAFĂ DE PROPORȚII a echipei de campanie a lui Geoană: Au transmis presei un mesaj de susținere care era pentru un suporter Farul Constanța
23/11/2024 11:52

Gafă de proportii a echipei de campanie a candidatului independent la prezidentiale Mircea Geoană: vineri seara a transmis un mesaj de sustinere pentru acesta din partea galeriei echipei de fotbal Farul Const ...

Cum se folosesc fermele de troli și boți pentru influențarea alegerilor din România
23/11/2024 11:22

Fermele de troli si boti au devenit arme digitale puternice in campaniile electorale din Romania. Aceste retele creează un flux constant de dezinformare si manipulare pe retelele sociale, influentand perceptia ...

Meteorologii ANM au emis mai multe coduri de vreme severă în jumătate de țară
23/11/2024 11:09

  Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben de vreme severă, valabilă in 23 de judeţe, pe parcursul zilei de sambătă. UPDATE 23 noiembrie, ora 10.15:& ...

Rusia: Baza NATO din Polonia este o țintă PRIORITARĂ. Polonia: Membrii UE să CONTRIBUIE mai mult la investițiile în apărare pe granița estică
23/11/2024 08:29

In timp ce Rusia amenintă că noua bază antirachetă a SUA din Redzikowo, Polonia, „este o tintă prioritară pentru o potentială neutralizare”, premierul polonez avertizează cu privire la „amenintare ...

Întâlnire crucială la Mar-a-Lago: Șeful NATO, în dialog cu Donald Trump
23/11/2024 08:27

Seful NATO, Mark Rutte, il vizitează pe presedintele ales al SUA, Donald Trump, la resedinta sa din Florida, a relatat vineri ziarul olandez De Telegraaf, citand surse. Rutte a zburat cu un avion guvernamenta ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei