POVEŞTI AUTO: Evoluţia Nismo - divizia pentru performanţă Nissan
Dimensiune font:
Nismo este pentru Nissan ceea ce este AMG pentru Mercedes-Benz sau divizia M pentru BMW. Este laboratorul unde se pregătesc cele mai perfomante Nissan-uri pentru stradă şi circuit. Şi pentru că Nismo vine oficial în Europa, facem o incursiune în povestea acestei divizii Nissan.
Nismo este un nume cu rezonanţe exotice pentru pasionaţi de maşini din Europa. Vorbim de un nume regăsit mai ales în zona celor interesaţi de tuning şi de maşini japoneze. În ţara de baştină, însă, Nismo are deja ceva istorie în spate. Nismo este abrevierea denumirii Nissan Motorsport International Limited. Fondat în 17 septembrie 1984, Nismo s-a născut din fuziunea a două divizii interne din cadrul Nissan.
PRINCE MOTOR COMPANY
Dar pentru a intra mai adânc în originile diviziei sport Nissan, trebuie să dăm timpul chiar mai mult înapoi. Anul este 1964. O companie locală numită Prince Motor Company şi-a dat seama că poate atrage mai mulţi clienţi printr-o abordare în stil motorsport. Pentru a crea un model sportiv, inginerii de la Prince au motorul de 2.0 litri folosit de modelul Gloria şi l-au grefat pe mai micul model Skyline. Cu un raport putere/greutate semnificativ mai mare, modelul creat avea să fie botezat Prince Skyline 2000 GT (S54). Succesul a fost instant, iar muncitorii Prince au lucrat aproape non-stop pentru a crea 100 de exemplare din acest model pentru clienţii care doreau să ducă acest model pe circuit. Deadline-ul a fost atins cu doar câteva ore înainte. Modelul a fost lansat oficial pe 1 mai 1964 şi a alergat în prima sa cursă doar câteva zile mai târziu. Rezultatul a adus emoţii amestecate pentru creatorii modelului. Cursa avea să fie câştigată de un Porsche 904, dar Skyline-ul avea să obţină toate locurile de la doi la şase. Fără să îşi dea seama, grupul de ingineri de Prince Motor Company dădeau naştere unei mărci cu pedigree sportiv. Spiritul Nismo apărea pentru prima dată, iar Prince Motor Company avea să fie absorbită doi ani mai târziu de către Nissan.
Modelul Skyline a fost înglobat ulterior în gama Nissan în 1966, când Prince a fuzionat cu marca japoneză. O nouă generaţie Skyline (S57) era lansată cu cel mai puternic motor de 1.5 litri din epoca sa. În 1969 apare şi legendarul logo GT-R pe o berlină, urmată apoi şi de un puternic coupe numit KPGC-10.
SE NAŞTE OFICIAL NISMO
Data de naştere oficială a diviziei Nismo este 1984. Activităţiile în zona sporturilor cu motor erau divizate între două birouri interne Nissan. Una se ocupa de echipele de uzină, alta de cele private. În septembrie 1984, s-a decis unificarea celor două divizii. Noul departament purta numele Nissan Motorsport International Ltd. Adică, pe scurt, Nismo. Nismo devenea o companie separată, dar afiliată total celor de la Nissan. Doi ani mai târziu, Nismo debuta în cea mai celebră cursă de anduranţă din lume: Le Mans 24 de ore. Era debutul unei relaţii de durată, de-a lungul timpului, pentru că numeroase automobile preparate de Nismo au fost puse la încercare de circuitul din departamentul Sarthe.
SKYLINE R32
1989 este anul când Nismo lansează legendarul Nissan Skyline R32. Este modelul care porneşte un adevărat cult în jurul acestui nume care urma să intre în legendă. Mai întâi în Japonia, apoi în întreaga lume, Skyline-ul este venerat, tunat, abuzat şi modificat de entuziaşti şi pasionaţi. Skyline R32 avea tracţiune şi direcţie integrală şi avea să facă carieră în lumea curselor legale şi ilegale. În zona legală, Nissan Skyline R32 avea să obţină 29 de victorii din 29 de starturi în campionatul naţional, devenind modelul campion patru ani consecutivi în Campioanatul GT Japonez Grupa A. Acelaşi model avea să domine şi Campionatul Australian de Turisme, acesta fiind locul în care şi-a primit faimoasa poreclă: un jurnalist local avea să îl numească "Godzilla", evocând personajul monstruos din filmele japoneze. Numele a rămas ulterior ca "poreclă" pentru toate generaţiile de Skyline. Urmaşul său, Skyline R33, avea să uimească din nou prin faptul că a fost primul automobil de serie ce a efectuat un tur al vechiului Nurburgring în mai puţin de opt minute.
SKYLINE R34
A urmat Nissan Skyline R34, iar varianta V-Spec Z-Tune a fost una extrem de rară şi exclusivistă. Cu 500 CP dezvoltaţi de un motor de 2.8 litri, acest model a devenit extrem de dorit în zona pasionaţilor de tuning. Doar 20 de exemplare au fost construite. Sau, mai bine zis, convertite de către Nismo din modele V-Spec cu foarte puţini kilometri la bord.
În anii '90, implicarea Nismo în motorsport creşte. La fel şi imaginea acestui brand în Europa. Un Nissan Skyline GT-R R32 câştigă cursa de 24 de ore de la Spa din 1991, iar un Nismo GT-R LM R33 termină pe locul 10 la Le Mans în 1995. În 1998, un Nissan R390 GT1 termină pe locul al treilea în aceeaşi cursă de 24 de ore de la Le Mans.
În 2004, Nissan lansează modelul Fairlady Z, pregătit de Nismo. În Europa, acest model avea să fie vândut sub numele Nissan 350Z şi avea să devină un succes instantaneu al mărcii. Modelul avea să debuteze şi în lumea curselor, obţinând titlul în primul an în campionatul Super GT.
Nismo avea să se implice şi în cursele pe teren accidentat, pregătind modelul Nissan Raid Truck pentru rally-raid-ul Dakar. În ediţia din 2004, acest model a fost pilotat de Colin McRae şi a obţinut două victorii de probă specială.
Nismo nu a renunţat niciodată la segementul aftermarket, dezvoltând în Japonia o industrie a componentelor pentru pasionaţii de automobile. Cei care doreau să îşi personalizeze automobilele aveau astfel acces la o gamă variată de repere şi accesorii originale Nismo
GT-R R35
În 2008, Nissan a lansat actualul model GT-R. Un automobil extrem de performant, dar mult mai accesibil faţă de un supercar clasic, GT-R şi-a creat instant un grup imens de fani şi entuziaşti. Bineînţeles, modelul avea să fie folosit extensiv şi pe circuit.
Nissan şi Nismo aveau să mai lanseze împreună cu Sony proiectul Nissan GT Academy. Ideea a părut îndrăzneaţă la început: să iei un pasionat de jocuri video cu maşini şi să-l pui, după cursuri dedicate, în cockpit-ul unui Nissan de curse. Lucas Ordonez avea să fie primul gamer transformat în pilot, iar Nissan Academy a devenit un succes cu franşize în multe ţări din lume. În acest an, o maşină pilotată de absolvenţii Nissan GT Academy au câştigat locul al doilea în Cursa de 24 din Dubai, iar doi dintre ei erau debutanţi. Şi povestea promite să meargă şi mai departe.
2013: NISMO VINE ÎN EUROPA
PRIMUL TEST CU JUKE NISMO
Iar acesta este doar începutul. Următorul model dedicat pieţei europene care va beneficia de tratamentul Nismo va fi roadster-ul 370Z ce va fi lansat în a doua parte a anului 2013. Şi surprizele vor continua, iar Automarket va fi lângă modelele Nismo pentru a vă face cunoştinţă cu cele mai sportive versiuni ale modelelor Nissan. Prima întâlnire: noul Nissan Juke Nismo la Barcelona. Testul vine săptămâna viitoare pe Automarket.ro
Sursa:automarket.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau