Expoziţiile 'Comorile Chinei' şi 'Aurul şi argintul antic al României', două proiecte expoziţionale de amploare, la MNIR
Dimensiune font:
Expoziţiile 'Comorile Chinei' şi 'Aurul şi argintul antic al României' se constituie în două proiecte expoziţionale de amploare, pe care le va organiza, în 2013, Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), anunţă instituţia gazdă.
O expoziţie de o importanţă excepţională cuprinzând artefacte din patrimoniul cultural al Chinei - 'Comorile Chinei' - va fi organizată în colaborare cu Centrul Naţional de Schimb de Patrimoniu Cultural din China.
Cu acest prilej vor fi expuse 101 exponate, care cuprind obiecte de bronz preistorice, figurine din Armata de teracotă (dinastia Qin), bunuri culturale legate de Drumul Mătăsii (dinastiile Han şi Tang) şi alte bunuri culturale (dinastiile Song, Yuan, Ming şi Qing).
'Este vorba de soldaţi şi un cal. (...) Pentru această expoziţie am pregătit un depozit special, iar holul în care va avea loc evenimentul va fi şi el supus unor amenajări specifice în ceea ce priveşte asigurarea condiţiilor de microclimat şi de expunere modernă a acestor piese excepţionale', a declarat, pentru AGERPRES, directorul general al MNIR, dr. Ernest Oberlander-Târnoveanu.
Potrivit directorului MNIR, un memorandum între muzeu şi partenerii chinezii implicaţi în organizarea expoziţiei, o agenţie de stat pentru schimburi de patrimoniu, a fost încheiat la finele lunii noiembrie 2012.
El a menţionat că partea chineză va finanţa transportul şi asigurarea pieselor din China, iar partea română va suporta cheltuielile expunerii obiectelor şi editării catalogului expoziţiei, care va putea fi vizitată până la sfârşitul lunii august.
Celebra armată îngropată, alcătuită din câteva mii de soldaţi din teracotă îngropaţi cu caii lor, a fost descoperită în 1974 de câţiva ţărani chinezi, care săpau un puţ în apropiere de necropola lui Qin Shi Huang, primul împărat al Chinei.
Armata de teracotă, supranumită uneori şi 'armata de argilă', reprezintă una dintre descoperirile arheologice cele mai importante din secolul al XX-lea.
Locul în care a fost descoperită a devenit unul dintre cele mai frecventate situri turistice din China.
Qin Shi Huang a rămas în istorie drept unificatorul imperiului chinez şi fondator al dinastiei Qin (221- 206 Îr.H.).
Expoziţia 'Aurul şi argintul antic al României' îşi propune să reunească unele dintre cele mai reprezentative piese arheologice de aur şi de argint descoperite pe teritoriul României, obiecte datate din neolitic până în secolele VI-VII p. Chr.
Aceasta va fi vernisată mai întâi la sediul MNIR, urmând apoi să fie itinerată în cel puţin 12 muzee din România.
La acest eveniment au confirmat participarea, alături de MNIR, 31 de instituţii muzeale din toată ţara.
Printre piesele selectate unele se află în expoziţia Tezaur Istoric a muzeului şi pot fi văzute doar la Bucureşti, altele sunt expuse în diferite muzee de istorie şi arheologie din ţară, în timp ce altele, deşi cunoscute prin publicaţii de specialitate, sunt încă păstrate în depozite.
Reunind un patrimoniu valoros expoziţia va oferi o succesiune de stop-cadre prilejuind o incursiune în timp, din neolitic până în secolul al VII-lea p. Chr.
AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau