Gârbovirea ca stare improprie omului

Evanghelia duminicii trecute, despre vindecarea femeii gârbove, este o bună anticipare a rostului Naşterii Fiului lui Dumnezeu în istorie, printre oameni: pentru a-l ridica pe tot omul cel în Adam căzut, la starea de demnitate, de verticalitate - fizică, psihică şi spirituală - în care fusese dintru începuturi creat.
Textual este relatată una dintre multele minuni pe care Domnul Hristos le-a făcut printre contemporanii Săi în viaţa terestră: „Şi învăţa Iisus într-una din sinagogi sâmbăta. Şi iată o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputinţă şi care era gârbovă, de nu putea să se ridice în sus nicidecum; Iar Iisus, văzând-o, a chemat-o şi i-a zis: Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta. Şi Şi-a pus mâinile asupra ei, şi ea îndată s-a îndreptat şi slăvea pe Dumnezeu. Iar mai-marele sinagogii, mâniindu-se că Iisus a vindecat-o sâmbăta, răspunzând, zicea mulţimii: Şase zile sunt în care trebuie să se lucreze; venind deci într-acestea, vindecaţi-vă, dar nu în ziua sâmbetei! Iar Domnul i-a răspuns şi a zis: Făţarnicilor! (...) Şi zicând El acestea, s-au ruşinat toţi care erau împotriva Lui...” (Luca 13:10-16).
În text apar, practic, două soiuri de gârbovire: cea trupească, a femeii; cea sufletească, a liderului spiritual, conducătorul sinagogii, şi implicit a confraţilor săi, pe care Hristos i-a mustrat cu asprul epitet „Făţarnicilor!”. Femeia era „legată de satana”, după spusele Domnului; fariseii erau legaţi de propria lor aroganţă de a se fi considerat „proprietarii” absoluţi ai Legii lui Moise, fiind copleşiţi, gârboviţi de formalismul ei, în detrimentul iubirii şi cinstirii reale de Dumnezeu şi de semeni. Dumnezeul Om a vindecat-o pe femeie, şi i-a ruşinat pe fariseii meschini.
Deşi conotaţiile textului citat sunt mai multe, una se poate considera esenţială: aceea că starea de gârbovire, atitudinea încovoiată nu este una firească omului, care a fost creat, întru începuturi, vertical, demn, chemat la dialog „în egalitate”, faţă către faţă, cu Creatorul său şi cu fratele său om. Gârbovirea adamică a început după căderea din atitudinea ascultător-iubitoare de Dumnezeu, prin ascultarea omului de diavolul cu chip de şarpe, apoi de sine însuşi. Chiar femeia din Evanghelie ajunsese la gârbovire tot legată de diavol. Fariseii erau gârboviţi interior de povara propriului eu.
În preajma Crăciunului, este timp potrivit de reflecţie la ambele soiuri de gârboviri: cea exterioară, fizică, şi cea interioară, sufletească. şi de a aştepta, cere şi primi ajutorul Celui născut Om pentru noi, în ieslea Betleemului, pentru ca noi să fim oameni verticali, demni, neîncovoiaţi de nimeni şi de nimic.