Impecabil (seria Micutele Mincinoase 2)
Dimensiune font:
Câte secrete poate ascunde un om, şi până când le poate tăinui, înainte de a-i măcina sufletul? Şi, în definitiv, câţi dintre noi ar putea spune că n-au nimic de ascuns? Al cui comportament, a cui morală, ale cui gânduri pot purta ştampila de "impecabil"? Acest al doilea volum al seriei "Micuţele Mincionase" este de departe mult mai reuşit, mai amplu şi mai bine structurat ca anteriorul. Eroinele noastre se confruntă în continuare cu problemele individuale, dar şi cu problema lor comună, problemă care se adânceşte şi se amplifică pe măsură ce se desfăşoară acţiunea cărţii. Ameninţarea ce planează asupra Hannei, Ariei, a lui Spencer şi Emily, te va ţine în suspans până la final, iar mesajele pe care le primesc în mod misterios fetele din partea lui A., te determină să-ţi pui întrebarea cum o singură persoană poate ţine sub observaţie alte patru, ştiind atât lucruri adânc "îngropate" despre acestea, cât şi "mişcări" mult mai recente. Pentru cititorii rămaşi "îmbufnaţi" la finalul volumului 1, lămurirea "Chestiei cu Jenna" va veni destul de repede pe parcursul lecturii, dar suspansul întâmplărilor se va amplifica şi intriga este departe de a fi rezolvată. În acelaşi timp lectura acestei cărţi ne dă şi motivul unei autoanalize, în urma căreia poate vom descoperi că nu suntem atât de diferiţi de personajele cărţii, sau mai bine zis atât de ..."impecabili".
În concluzie "Impecabil" se dovedeşte a fi o continuare interesantă a seriei "Micuţele Mincinoase", iar cei care savureză scrierile despre cercurile elitiste şi despre tinerii privilegiaţi, care intră în tot felul de necazuri, pe fondul unor greşeli copilăreşti, soldate cu consecinţe grave, toate acestea pigmentate cu o crimă nerezolvată şi încă în curs de investigare, vor iubi lectura acestei cărţi şi vor urmări şi dacă volumul următor se va ridica la nivelul aşteptărilor.
Sursa: http://www.cartidecitit.ro/
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau