Nordul Moldovei este Tibetul nostru (I)

După ce se vor fi împlinit scrisul şi scrisa poetului, fapta şi destinul său, Cezar Ivănescu a găsit, în viaţă încă fiind, dar şi, apoi, în Lumea Celor Drepţi, prietenii - poetul Lucian Vasiliu, artiştii plastici Vasilian Doboş şi Corneliu Grigoriu - şi constructorii de imagine - Vanda Condurache (lângă care, din nefericire, se uită, mirat-amuzat, la noi), Vasile Arhire, directorul TVR Iaşi şi Alfredina Iacobitz, producătoarea emisiunii de televiziune - care să-l recheme din întunericul şi din singurătatea acelui sentiment al sfâşierii ce îi guvernează toată poezia, din valea Baaad a Doinei, adică: „!în întuneric să fie/ sufletul nostru de vrem,/ de ce-au plecat păsările de pe câmpie,/ noi de ce singuri rămânem./ de ce-au plecat păsările de pe câmpie,/ noi de ce singuri rămânem?/ lin întuneric să fie/ sufletul nostru, de vrem/ în întuneric şi pace să fie/ câmpul pe care-ngenunchem,/ în întuneric şi pace să fie/ câmpul pe câmpie,/ noi de ce singuri rămânem,/ de ce-au plecat păsările de pe câmpie,/ noi de ce singuri rămânem?" (Jeu d'Amour. În cîmpia Baaadului). Se întâmplă această rechemare, cu alte cuvinte, prezentificarea unei absenţe, în volumul Cezar Ivănescu şi Lucian Vasiliu. Dialoguri televizate (despre cărţi şi nu numai...) în care patru autori (re)găsesc un personaj de primă mărime al literaturii noastre contemporane. Cartea e singulară în peisajul publicistic-mediatic de la noi; în orice caz, nici un scriitor important, oricum, de talia „megieşului” Cezar Ivănescu, nu va fi avut ocazia sau, cu un cuvânt din limba fragedă de lemn, oportunitatea de a „gestiona” o emisiune culturală la o televiziune locală, privată, publică, de cartier, de nişă, de bloc, de scara blocului, de imaş, de spaţiu neconvenţional, cool, conservatoare, expirată, abia născută etc., dintre cele care ocupă cerul albastru de deasupra noastră.
Între 20 septembrie 2006 şi 16 mai 2007, în coordonarea Alfredinei Iacobitz, Lucian Vasiliu vorbeşte cu Cezar Ivănescu la TVR Iaşi despre epoca în care supra-vieţuim, despre teme şi oameni din trecut ori din (i)realitatea noastră imediată; amendând „nivelul destul de superficial al multor emisiuni culturale”, poetul abordează epoca încă de la începutul convorbirilor sale cu Lucian Vasiliu, ca să nu lase loc de întors pentru cine ştie ce idei (post)concepute: iată, într-o convorbire la TVR Iaşi despre monografia lui N.A. Bogdan, starea naţiunii şi restauraţia, în toamna lui 2006: „Aşa cum ştiţi cu toţii şi observaţi pe mediile noastre, suntem într-o epocă de tranziţie şi avem multe fenomene scandaloase şi intens mediatizate. Această tranziţie se face, ştiţi bine, de la comunism la capitalism, de la statul naţional către Uniunea Europeană. În acelaşi timp, ţara noastră parcurge şi un proces mai discret, mai profund aş putea spune şi mult mai important pentru supravieţuirea noastră materială şi spirituală. Este fenomenul restauraţiei. Se petrece o restauraţie în România, tacită cum spuneam, discretă, dar ea se petrece”.
În legătură cu emisiunile televizate, dar şi cu rubricile din presa scrisă ale scriitorilor, s-a rostit, adesea, cuvântul efemeridă; când, însă, acestea sunt realizate de scriitori importanţi - Iosif Sava şi Nichita Stănescu, altădată, la televiziunea publică de la Bucureşti, Grigore Ilisei şi, iată, Lucian Vasiliu şi Cezar Ivănescu, la TVR Iaşi - „filmele”, oricât de scurte (de-ţi vine să muţi acele ceasornicului şi să te răsteşti la producător), contează şi rămân în memoria colectivă.
Cezar Ivănescu şi Lucian Vasiliu. Dialoguri televizate (despre cărţi şi nu numai...) este o carte care rămâne, mai întâi, prin elogiul cu totul original pe care îl face lecturii şi paginii tipărite Cezar Ivănescu, cu umor discret: „Cartea trebuie să existe mai întâi în formatul să-i spunem clasic pe care îl cunoaştem. După aceea este foarte simplu ca acest dicţionar - Dicţionarul biografic al literaturii române de Aurel Sasu, n.n. — să fie trecut pe un site, pe internet, pentru a putea fi consultat. Eu nu sunt un retrograd şi nu mă sperii de inovaţiile tehnicii. Dar cititorul trebuie să facă drumul de la carte la internet şi de la internet la carte. Pentru că e altceva când rămâi în intimitate cu cartea. Una e să stai toată ziua cu ochii pe ecran şi alta e să-ţi iei cărticica ta de căpătâi şi să te duci în creierul munţilor unde altfel vezi cerul, altfel auzi glasul lui Dumnezeu, altfel eşti separat de oameni şi altfel primeşti poate mesajul Domnului nostru Iisus Hristos, decât stând acolo şi ţăcănind cu mausul după nu ştiu ce texte”. (va urma)
 

Ioan Holban