Părintele Justin Pârvu - un destin pe deplin asumat

Credincios sau mai puţin credincios, aproape orice român a aflat că Părintele Arhimandrit Justin Pârvu de la Mânăstirea Petru Vodă, din judeţul Neamţ, s-a mutat, duminică, 16 iunie 2013, în veşnicie.
Una dintre personalităţile bisericeşti care au marcat în mod vizibil viaţa social-religioasă a României post-decembriste, Părintele Justin a devenit, cum cel mai adesea se întâmplă, şi ţinta multor răstălmăciri sau interpretări subiectiv-partinice. Chiar şi fără să-l fi întâlnit vreodată personal, dacă eşti un om, un român de bună-credinţă, nu poţi infirma valoarea incontestabilă, unică, a acestui stâlp trăitor în Duh Sfânt şi în spirit autentic românesc, deopotrivă. Între cele două coordonate fixe ale vieţii sale pământeşti - 10 februarie 1919 - 16 iunie 2013 - se află scrise, nu de puţine ori cu cerneala propriilor lacrimi şi suferinţe, filele unei vieţi trăite autentic, demn, în Hristos Cel veşnic Viu, Iubitor şi Biruitor. Revigorând instituţia stăreţiei aşa cum este ea descrisă în special în vieţile Stareţilor Sfinţi ai Mânăstirii Optina - sursa de inspiraţie a lui Dostoievski - Părintele Justin a avut uşa chiliei şi mai ales pe cea a sufletului său, larg deschisă, tuturor celor care l-au căutat. Şi a purtat în inima sa largă toate durerile şi ofurile unui popor ce se chinuie într-un perpetuu Exod către Pământul Făgăduinţei, mai mult bâjbâindu-şi, decât cunoscându-şi calea de urmat. Poate că aceasta a fost drama, nemulţumirea fundamentală a acestui Bătrân Frumos (aceasta şi înseamnă cuvântul „călugăr” în limba greacă!): faptul că a iubit nespus un popor debusolat, care nu-şi asumă categoric, ferm, identitatea şi vocaţia sa.
Părintele s-a născut în această lume sub spectrul suferinţei, al martirajului, în ziua sa de naştere Biserica comemorându-l pe Sfântul Mucenic Haralambie; a trăit viaţa în dăruire de sine şi în compasiune pentru săraci, asemeni Sfântului Tihon, ce se comemorează pe data de 16 iunie; a fost un mărturisitor curajos al credinţei, asemeni Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic, ce s-a comemorat, în acest an liturgic, în duminica mutării sale Dincolo; şi a sfârşit în suferinţe fizice acute, asemeni martirilor Manuil, Savel şi Ismail, care se comemorează pe 17 iunie, ziua liturgică începând însă de pe 16 seara, la Vecernie.
Suferinţă asumată, iubire de semeni curată, mărturisire curajoasă, şi, mai presus de toate, neştirbită credinţă în Hristos Înviat, Viu - duminica este Ziua Învierii - sunt, în mod succint prezentate, coordonatele unei vieţi de excepţie. Iar după o viaţă terestră de excepţie, nu putem decât spera, crede, nădăjdui, că Părintele s-a mutat în ceata Sfinţilor, în proximitatea lui Dumnezeu, de unde îşi va ocroti, mai departe, neamul său românesc, şi nu numai pe el. Să avem parte de rugăciunile sale şi noi, toţi cei l-am întâlnit, sau nu, în această viaţă!

Maria Mihaela Stan