Războinicul Viking (seria Saga Arcului Lung 1)
Dimensiune font:
"Trecutul este asemenea unei pietre uriaşe care zace pe fundul unui râu, ascunsă vederii, dar dând formă curenţilor apei, atunci când curge. Nu poţi citi curenţii râului propriei tale vieţi şi nu poţi naviga în siguranţă dacă nu înţelegi ce anume îi stârneşte. Trebuie să îţi cunoşti trecutul, căci el îţi va croi viitorul."
"Războinicul Viking" este o carte despre destin, despre formarea unui tânăr, Halfdan, născut sclav şi devenit om liber printr-un sacrificiu de sânge, o carte despre onoare, şi despre lipsa ei, o cronică a vieţii unor bravi luptători, pe care istoria i-a stigmatizat drept piraţi, tâlhari şi criminali. Această carte este scrisă din perspectiva opusă, iar cititorul pătrunde în lumea aceastor războinici şi învaţă treptat să-i înţeleagă, să le cunoască tradiţiile, credinţa, relaţiile sociale. Sunt aspecte ale acestei lumi cu care nu vom fi de acord, şi altele care poate că ne vor revolta, dar le vom citi şi descoperi fascinaţi în acelaşi timp. Scenele de pregătire în arta războiului şi mai ales scenele de vânătoare sunt deosebit de reuşite, iar cei care au citit "Jocurile Foamei" vor găsi şi în această carte o satisfacţie similară.
Până în final vom iubi personajul principal şi vom desoperi în fostul sclav o demnitate şi o onoare de lord, iar faptul că aventurile lui vor continua nu poate decât să ne bucure. Şi pentru că "Nici o fiinţă nu îşi alege singură destinul. Nu avem această putere. Tot ce putem face este să ne supunem ursitei.", cititorul poate fi convins că eroul nostru este sortit unor lucruri măreţe.
Sursa: http://www.cartidecitit.ro/
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau