Sfântul Ioan Casian şi cunoaşterea de sine

Unul dintre cei mai „celebri” sfinţi dăruiţi Bisericii de către pământurile româneşti este Sfântul Ioan Casian, a cărui pomenire în calendarul ortodox se face pe data de 29, respectiv 28 februarie în anii bisecţi.
Născut în jurul anului 360, în ţinuturile dobrogene, la maturitate a vizitat împreună cu un prieten - Gherman din Dobrogea - Locurile Sfinte, iar în anul 382 s-au stabilit într-o mânăstire din Betleem. De acolo au primit ulterior permisiunea de a vizita pe celebrii Părinţi din deşerturile Egiptului, pe care i-au „intervievat”, lăsând posterităţii o lucrare de inestimabilă valoare aghiografică şi psihologică. Au mers apoi la Constantinopol, l-au întâlnit pe patriarhul de atunci, Sfântul Ioan Gură de Aur, care l-a hirotonit diacon pe Sfântul Ioan Casian. În anul 403, o dată cu exilarea patriarhului, cei doi prieteni au plecat şi ei din Constantinopol, aşezându-se lângă Marsilia, unde Cuviosul Casian a primit hirotonia întru preot şi a înfiinţat două mânăstiri, una de călugări şi una de călugăriţe. De aceea el este considerat, pe bună dreptate, părintele monahismului apusean. A murit în anul 435, fiind înmormântat la Marsilia, în Mânăstirea Sfântul Victor, de către el fondată.
Însă, calitatea sa de ctitor de monahism este dublată de calitatea de excelent „cercetător” şi cunoscător de suflet, aşa cum reiese din scrierile sale. „Convorbiri duhovniceşti” cuprinde conversaţii ale tinerilor învăţăcei într-ale monahismului - Gherman şi Casian - cu experimentaţii Părinţi din Pustiul Egiptului. Este unul dintre „manualele practice” care ar trebui să intre în cultura generală obligatorie a oricărui om care se preocupă de cele ale sufletului, nefiind o lectură exclusiv monahală. Un alt reper foarte important, cu valabilitate deopotrivă monahală şi laică, este şi lucrarea sa „Despre cele opt gânduri ale răutăţii”, cuprinsă în primul volum al Filocaliei româneşti.
Cele două opere de mai sus sunt suficiente pentru a-l încadra pe Sfântul Ioan Casian în galeria celor mai fini cunoscători ai sufletului omenesc. Ambele lucrări merită din plin lecturate, aprofundate şi aplicate, fiind izvorâte din practica multor altor oameni care s-au preocupat, cu preponderenţă şi în mod insistent şi consistent, de sufletele lor, de cunoaşterea de sine.