Adrian Câciu a răbufnit după raportul Băncii Mondiale pe reforma pensiilor speciale: 'Vorbim şi de ipocrizie politică!'
Dimensiune font:
Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu a declarat duminică, la Prima News, că obiectivul de reducere a cheltuieilor cu pensiile speciale, din PIB este atins, pentru că acest procent a scăzut în ultimii trei ani, relatează NEWS.RO. El a mai afirmat că ministrul Muncii, Marius Budăi, va avea discuţii cu Comisia Europeană, săptămâna viitoare şi a precizat că în martie se adoptă această lege a pensiilor speciale în Parlament.
Ministrul Finanţelor a declarat că pensiile speciale, în acest moment, reprezintă 0.8% din PIB, pentru că sunt pensiile militare care reprezintă aproape 11 miliarde de lei în 2023 şi restul 1,4 miliarde, magistraţi şi celelalte categorii. ”Sunt 12 miliarde de lei, dar această pondere a cheltuielior cu pensiile speciale scade de 3 ani de zile. În 2020 aveam 0.96% din PIB, apoi 0.93 % în 2021, 0.84% în 2022, iar anul acesta închidem cu 0.78%”, a spus ministrul.
Adrian Câciu a precizat că, în discuţia cu pensiile speciale, deşi se discută de scăderea cheltuielor, această scădere este realizată, iar problema o reprezintă ”celelalte elemente din jalon, o parte de contributivitate, vechime mai mare în muncă, care sunt cuprinse oarecum în proiectul dezbătut de Banca Mondială”.
”Raportul Băncii Mondiale l-am primit şi eu ieri, vreau să îl citesc în amănunt, astfel încât săptămâna viitoare înţeleg de la domnul ministru Budăi că are o discuţie şi cu Comisia Europeană, pe care variantă, din ce recomandări mai face, din raport”, a spus ministrul Finanţelor.
Adrian Câciu a menţionat că ”legea guvernului este în regulă, răspunde la jalon, dar e posibil să mai fie câteva tuşe de făcut”. ”Scopul este ca jalonul să treacă, să fie îndeplinit. Vorbim şi de ipocrizie politică, Obiectivul de reducere a cheltuieilor cu pensiile speciale, din PIB este atins, ce vrem să obţinem? A, vrem o reformă a pensilor speciale, să discutăm ce ar fi însemnat ea. Reformele acestea se puteau face şi fără PNRR, dacă voiam să le facem”, a declarat Câciu.
Întrebat care este calendarul adoptării legii, ministrul a răspuns: ”Cred că în martie se adoptă această lege în Parlament”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau