Amenzi de 60.000 de lei pentru Poşta Română
Dimensiune font:
Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) a finalizat controlul la Compania Naţională Poşta Română, efectuat în urma procedurii de supraveghere iniţiată la cererea DNA, aplicând un avertisment şi amenzi totale în cuantum de 60.000 de lei. În plus, DNA a primit o copie a raportului întocmit la finalizarea controlului, fiind, de altfel, singura instituţie căreia i-a fost trimis acest document. Potrivit vicepreşedintelui ANRMAP, Mircea Fechet, controlul efectuat de instituţia pe care o reprezintă a vizat trei contracte de achiziţie publică atribuite de Poşta Română în perioada octombrie 2008 - septembrie 2011. Controlul ANRMAP la Poşta Română a început la sfârşitul lunii august şi a fost finalizat pe 6 decembrie. „Amenzile au fost aplicate pentru că autoritatea contractantă nu a întocmit nota privind valoarea estimată. Atât valoarea de 28 de milioane de lei, în cazul primului contract, cât şi cea de 9,7 milioane de lei, la al doilea contract au apărut de nicăieri, adică nu dintr-un calcul fundamentat care să fi condus la această valoare. În cazul primului contract, amenzile erau prescrise la data controlului. Pentru cel de-al treilea contract, amenda s-a aplicat pentru că autoritatea contractantă nu a încheiat contractul în termenul prevăzut de lege”, a explicat vicepreşedintele ANRMAP. (D. Chiru)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau