BIOGRAFIE: Bogdan Baltazar, unul dintre cei mai influenţi bancheri din România
Dimensiune font:
Bancherul Bogdan Baltazar, care a murit în această dimineaţă, la Spitalul Elias din Capitală, s-a impus de-a lungul timpului ca un reprezentat al întregii comunităţi bancare din România. El a fost preşedintele BRD - Groupe Société Générale în perioada 1998-2004.
Bogdan Baltazar, s-a născut la 22 septembrie 1939, la Bucureşti.
A absolvit, în 1962, Facultatea Tehnologia Construcţiilor de Maşini (TCM) a Politehnicii Bucureşti. Imediat după absolvire, a urmat cursurile post-universitare de relaţii internaţionale la Universitatea Bucureşti. În 1971 şi-a luat doctoratul în economie la City University of New York.
În perioada studiilor new-yorkeze a fost expert la divizia de Resurse Naturale şi Transporturi din cadrul Programului de Dezvoltare al Naţiunilor Unite. Din 1971 până în 1981 a lucrat ca diplomat în centrala Ministerului Afacerilor Externe şi ca secretar de ambasadă în străinătate. Dat afară din MAE în urma unor restructurări efectuate în ultimii ani ai regimului comunist, a lucrat, ca inginer, la o întreprindere bucureşteană.
Bogdan Baltazar s-a afirmat în viaţa publică şi politică imediat după 1989. În iunie 1990 a fost numit secretar de stat la Guvernul României. Până în iulie 1991, Baltazar a condus Departamentul Informaţiilor Publice şi a fost primul purtător de cuvînt al guvernului Roman, experienţă care l-a ajutat ulterior să devină bancherul cu una din cele mai bune imagini în presă.
Plecarea din structurile guvernamentale l-a introdus în lumea finanţelor internaţionale. Timp de cinci ani, Baltazar a fost consilier superior, coordonator al grupului pentru România în Centrala Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare - Londra. La BERD a fost şef de proiect pentru principalele programe de finanţare- restructurare derulate de bancă în Romania.
Din iunie 1996, este şef de departament în PD; în campania electorală din '96, a fost desemnat în funcţia de împuternicit naţional pentru campania prezidenţială a lui Petre Roman.
La începutul lui 1997, el a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Fondului Proprietăţii de Stat.
Un an mai târziu, el preia conducerea BRD şi, imediat, demarează negocierile dintre stat şi potenţialii investitori pentru vînzarea pachetului majoritar de acţiuni al băncii.
De-a lungul timpului, Baltazar s-a impus ca un reprezentat al întregii comunităţi bancare. Din poziţia de vicepreşedinte al Asociaţiei Române a Băncilor, el a luat atitudine în majoritatea disputelor dintre bănci şi Banca Naţională a României sau Guvern.
mediafax.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau