Britanicii vor profesionişti la cârma firmelor româneşti
Dimensiune font:
Ineficienţa companiilor de stat a fost cel mai mare obstacol în calea competitivităţii României, a declarat joi, la Bursa de Valori Bucureşti, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Martin Harris. Diplomatul britanic a subliniat că acesta este un aspect esenţial al programului de reformă al României cu Fondul Monetar Internaţional, în condiţiile în care România a rămas în urmă la reformele structurale pentru valorificarea potenţialului de creştere pe termen mediu şi lung. „Pentru 2013 ne dorim să vedem echipe competente şi profesioniste la conducerea întreprinderilor de stat şi continuarea programului de privatizare pe bursă a pachetelor de acţiuni la companiile de stat”, a spus ambasadorul Marii Britanii. Mihai Albulescu, secretar de stat în Ministerul Economiei, a declarat că Guvernul are intenţia fermă de a continua privatizarea companiilor de stat la care Fondul Proprietatea este acţionar. (D. Chiru)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau