Decizie ISTORICĂ luată de România! Transgaz rupe contractul cu rușii de la Gazprom
Dimensiune font:
SNTGN TRANSGAZ SA informează asupra faptului că, în scopul aplicării reglementărilor europene pe conductele de transport gaze naturale T2 și T3, al încheierii cu operatorii de transport adiacenți a acordurilor de interconectare aferente punctelor de intrare/ieșire ale acestor conducte, contractul istoric pentru transportul gazelor naturale prin conducta de tranzit T3 pe teritoriul României către terțe țări, încheiat cu Gazprom Export LLC (GPE) și valabil până la data de 31.12.2023, a încetat prin acordul părților.
„Negocierile intense purtate între Comisia Europeană (DG-ENER), SNTGN Transgaz SA și Gazprom Export LLC s-au materializat într-un Acord de încetare a Contractului istoric între SNTGN Transgaz SA și GPE încheiat pentru transportul gazelor naturale prin conducta de tranzit T3 pe teritoriul României către terțe țări.
Acest Acord este de o importanță deosebită, întrucât pe de o parte creează premisele pentru aplicarea cadrului normativ european pentru rezervarea de capacitate de transport gaze naturale prin conductele de tranzit T2 și T3 și în același timp asigură protejarea optimă a intereselor financiare ale Transgaz care decurgeau din contractul istoric de transport gaze naturale prin conducta de tranzit T3.
Acordul de Încetare a Contractului istoric între SNTGN Transgaz SA și Gazprom Export LLC creează cadrul necesar pentru încheierea Acordurilor de Interconectare pentru Punctele de Interconectare Isaccea 2,3 și Negru Vodă/Kardam 2,3, asigurarea accesului liber al terților la rezervarea de capacitate pe conductele de tranzit T2 și T3 asigură încasarea sumelor rămase de achitat din contractul istoric și creează premisele creșterii gradului de utilizare a infrastructurii de transport al gazelor naturale din România.
SNTGN Transgaz SA este operatorul tehnic al Sistemului Național de Transport (SNT) care răspunde de funcționarea acestuia în condiții de calitate, siguranță, eficiența economică și protecție a mediului înconjurător, societate listată la Bursa de Valori București, o companie transparentă, deschisă spre dialog și bune practici corporative, care, în îndeplinirea misiunii asumate, desfășoară activitatea de transport gaze naturale în conformitate cu prevederile legislației și reglementărilor europene și naționale în vigoare privind transportul gazelor naturale prin conducte, dar și cu cele ale legislației specifice pieței de capital și guvernanței corporative”, se arată într-un comunicat de presă al Transgaz.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau