Deficit de 18 miliarde de lei la proiectul de buget
Dimensiune font:
bugetul de stat pe 2013 va avea un deficit de 18,176 miliarde de lei, pe fondul unor venituri proiectate la 98,182 miliarde lei şi unor cheltuieli de 116,36 miliarde lei * datele au fost anunţate în proiectul de buget pe 2013 publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP)
Din taxa pe valoarea adăugată se vor aloca 14,638 miliarde lei sume defalcate pentru bugetele locale, din care 2,125 miliarde lei pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţelor, 10,39 miliarde lei pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor şi municipiului Bucureşti, 368,3 milioane lei destinate finanţării cheltuielilor privind drumurile judeţene şi comunale, a căror repartizare, pe unităţi administrativ-teritoriale, se face în funcţie de lungimea şi starea tehnică a acestora, prin hotărâre, de către consiliul judeţean, după consultarea primarilor, 1,754 miliarde lei pentru echilibrarea bugetelor locale.
În anul 2013, ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale vor finanţa cu prioritate acele lucrări de investiţii sau de activităţi noi sau în continuare, aferente proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile. Potrivit proiectului de act normativ, se interzice finanţarea lucrărilor de investiţii noi dacă nu sunt asigurate surse de finanţare a lucrărilor de investiţii/activităţi în continuare, astfel încât să se respecte graficele de execuţie şi termenele de punere în funcţiune, sau datele de finalizare a proiectelor aflate în implementare.
Bugetul, în Parlament săptămâna aceasta
Se interzice, de asemenea, finanţarea obiectivelor de investiţii noi dacă în portofoliul ordonatorilor de credite de la bugetele locale există obiective de investiţii sau proiecte în derulare al căror termen de punere în funcţiune sau de implementare stabilit prin contractul de finanţare este depăşit, până la finalizarea acestora.
O excepţie este reprezentată de lucrările de investiţii colaterale, care cuprind cheltuielile pentru efectuarea unor lucrări legate teritorial şi funcţional de o anumită investiţie directă, necesare punerii în funcţionare şi exploatării investiţiei directe realizate ca urmare a implementării unor proiecte finanţate din fonduri externe nerambursabile.
Şeful Misiunii Fondului Monetar Internaţional, Erik de Vrijer, s-a întâlnit luni dimineaţă cu ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, pentru a discuta forma finală a proiectului bugetului de stat pe 2013. Primul-ministru Victor Ponta a declarat luni că bugetul de stat pentru 2013 ar urma să ajungă la Parlament miercuri seară sau joi dimineaţă. Premierul a precizat că au fost aprobate liniile principale privind bugetul pe 2013 şi că toate elementele tehnice urmează să fie finalizate de ministerele de resort. Totodată, premierul a anunţat că astăzi va avea loc o şedinţă specială a Guvernului pentru aprobarea măsurilor premergătoare adoptării bugetului de stat şi al asigurărilor sociale. (Dana Chiru)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau