Economia pe scurt
Dimensiune font:
Verificări drastice la importurile de cartofi * Discuţii privind conectarea la Trans Adriatic Pipeline * Piaţa de mezeluri, în scădere
Verificări drastice la importurile de cartofi
Toţi cartofii care intră pe piaţa din România pe filieră fiscalizată, fie că sunt din import sau din producţie internă, sunt controlaţi de patru ori şi nu prezintă niciun risc pentru sănătatea consumatorilor, a declarat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Botănoiu. „Sunt anumite cantităţi de cartofi care intră pe diferite canale, cum ar fi în portbagajul maşinii, însă şi acestea sunt controlate în pieţele agroalimentare, iar în cazul în care apare o suspiciune se activează sistemul rapid de alertă. Din informaţiile pe care le avem nu a existat până în prezent nicio alertă pe cartofi“, a spus Botănoiu. Acesta a explicat că, în ceea ce priveşte conţinutul de nitraţi şi nitriţi, acesta provine din îngrăşămintele aplicate culturii, dar se regăseşte mai mult în frunze şi tulpini decât în tuberculi, unde s-a încadrat în limitele admise.
Discuţii privind conectarea la Trans Adriatic Pipeline
Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, spune că ar fi o „idee benefică“ pentru consumatorii de gaze interconectarea României la conducta de gaze Trans Adriatic Pipeline (TAP), iar această posibilitate este discută inclusiv la Bruxelles. „Conectarea României, Bulgariei şi, probabil, şi a Ungariei la TAP ar fi o iniţiativă care ar putea fi benefică pentru consumatorii din România, întrucât preţurile ar fi mai competitive. Este o idee care poate deveni un proiect realizabil. Este un concept discutat, inclusiv cu reprezentanţii Comisiei Europene“, a declarat Nicolescu. TAP porneşte de la graniţa Greciei cu Turcia, unde urmează să fie conectată cu TransAnatolian Pipeline, şi va furniza gaze din câmpul Shah Deniz II din Azerbaijan, tranzitând Grecia şi Albania, cu destinaţia finală în Italia. TAP a fost concurentul Nabucco pentru furnizarea de gaze din Azerbaijan, proiect susţinut de România. Partenerii Nabucco erau OMV (Austria), Transgaz Mediaş (România), BEH (Bulgaria), MOL (Ungaria), BOTAS (Turcia) şi GDF Suez (Franţa). Atât acţionarii TAP, cât şi Nabucco, sperau să convingă consorţiul SHah Deniz II să le furnizeze gaze, dar anul trecut câştigătorul a fost desemnat TAP.
Piaţa de mezeluri, în scădere
Consumul de carne şi produse din carne a scăzut cu aproximativ 25% în ultimii cinci ani, din cauza diminuării puterii de cumpărare, şi se află pe un trend descendent şi în prima parte a anului în curs, a declarat Ovidiu Duşleag, vicepreşedintele Asociaţiei Române a Cărnii (ARC). „Piaţa de mezeluri a scăzut cu 20-25% în ultimii cinci ani. Estimările iniţiale pentru acest an prognozau o creştere zero, dar cei mai recenţi indicatori arată o scădere de 1-2%“, a mai spus Duşleag. Acesta a afirmat că în UE, consumul mediu de carne pe cap de locuitor este de aproximativ 85 kilograme pe an, în timp ce în România este mai mic cu cel puţin 25%. Carnea de porc rămâne în topul preferinţelor consumatorilor români, iar mezelurile preferate sunt tot din carne de porc. Mai nou există o tendinţă de creştere a consumului de carne şi produse din carne de curcan.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau