Economia pe scurt
Dimensiune font:
Verificări la producătorii de carne * Sancţiuni pentru lipsa cotei de zahăr
Verificări la producătorii de carne
Poliţişti şi reprezentanţi ai ANPC şi ANSVSA verifică sute de firme care comercializează carne sau produse din carne. „La data de 11 decembrie, 650 de poliţişti specializaţi în investigarea criminalităţii economice, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, împreună cu 160 de comisari din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi 85 de specialişti din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, efectuează controale la agenţi economici din ţară, care comercializează carne sau produse din carne ori alte produse specifice sărbătorilor de iarnă“, informează un comunicat al IGPR. Activităţile vizează verificarea a peste 850 de agenţi economici, în vederea prevenirii şi combaterii ilegalităţilor de natură economico-financiară şi a reglementărilor referitoare la comercializarea produselor din carne ori alte produse specifice sărbătorilor de iarnă.
Sancţiuni pentru lipsa cotei de zahăr
România riscă deschiderea procedurii de infringement pentru că nu are alocată cota de zahăr pentru anul de piaţă 2014-2015, iar penalizarea este de 500 de euro pe tona de zahăr din cotă stabilită în 2007 la 104.600 tone, a declarat, joi, Mihail Dimitriu, vicepreşedintele Patronatului Zahărului din România. „Comisia Europeană poate să acţioneze România în infringement pentru că nu are cotă de zahăr şi penalizarea este de 500 de euro pe tona de zahăr din cotă. Este un fapt fără precedent faptul că o ţară membră în Uniunea Europeană nu are alocată cota de zahăr în urma procesării sfeclei, în intervalul anului de piaţă 2014-2015“, a subliniat Dimitiru.
Semne pozitive pe piaţa muncii din Grecia
Piaţa muncii din Grecia arată semne de redresare, după ce Oficiul Central de Statistică (ELSTAT) a anunţat joi că rata şomajului a scăzut în septembrie la 25,7%, comparativ cu 26% în august 2014 şi 28% în septembrie 2013, transmite Reuters. Este cel mai scăzut nivel din august 2012, când rata şomajului se situa la 25,5%. Cel mai ridicat nivel — 28% — s-a înregistrat în septembrie 2013. Rata şomajului în Grecia aproape s-a triplat de la debutul crizei, în 2009, şi rămâne în continuare la cel mai ridicat nivel din zona euro, unde rata medie a şomajului s-a situat la 11,5% în septembrie. Potrivit datelor ELSTAT, un număr de 1,2 milioane de greci nu aveau un loc de muncă în septembrie, în scădere cu 123.115 comparativ cu perioada similară din 2014.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau