Fraudă în Italia cu pantofi ieftini produși în România. Paguba este de 20 de milioane de euro
Dimensiune font:
700.000 de pantofi etichetați ca fiind italieni și vânduți ca articole de lux erau produși și ambalați, de fapt, în China, Albania și România, potrivit RaiNews.ro.
O pereche de pantofi era vândută cu mai bine de 200 de euro, dar, în realitate, aceasta nu valora mai mult de câteva zeci de euro. Carabinierii au descoperit două depozite uriașe pline cu sute de mii de perechi de pantofi. Alte șapte depozite erau umplute cu articole fake din "piele naturală" care așteptau să intre în circuitul de distribuție pe scară largă în toată Italia. Agenții Gărzii de Finanțe din Torino au descins la "o cunoscută companie italiană" de încălțăminte, scrie RaiNews.ro.
Sute de mii de pantofi fabricați în China, România și Albania, erau marcați ca fiind "made in Italy". Verificările efectuate asupra fluxurilor vamale au arătat că bunurile etichetate ilegal ca fiind italiene, erau de fapt fabricate și ambalate în altă parte, la un preț redus, apoi depozitate într-un depozit aparținând firmei. În paralel, o altă operațiune de amploare a Poliției Financiare din Torino în sectorul "piele naturală", a dus la reținerea a 8 antreprenori pentru o fraudă de 7 milioane de euro. 300 de mii de articole care proveneau din Ucraina, China, Turcia și România, prezentate ca fiind din peiele naturală sub eticheta "Made in Italy" erau, de fapt, false. Toate au fost confiscate.
Sursa: digi24.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau