Japonia a ieşit din recesiune
Dimensiune font:
Japonia a ieşit din recesiune în trimestrul patru din 2012, a treia economie mondială înregistrând o creştere modestă, care, susţin analiştii, constituie un fundament pentru întărirea activităţii economice în acest an. În perioada octombrie-decembrie 2012, Produsul Intern Brut al Japoniei a înregistrat un avans de 0,2%, comparativ cu perioada similară din 2011, după ce datele preliminare publicate în februarie indicau un declin de 0,4%. În ritm trimestrial, economia niponă a avut creştere zero în ultimele trei luni din 2012, faţă de o scădere de 0,1% în raportul iniţial.
Revizuirea în creştere a datelor privind evoluţia Produsului Intern Brut al Japoniei reprezintă o veste bună pentru premierul Shinzo Abe, al cărui obiectiv este redresarea economiei şi deprecierea yenului. În trimestrele doi şi trei din 2012 Produsul Intern Brut al Japoniei s-a contractat din cauza slăbirii cererii pentru exporturi, pe fondul turbulenţelor financiare din Europa, a aprecierii yenului şi a conflictului diplomatic cu China.
În ianuarie, rata şomajului în Japonia a scăzut la 4,2%, iar producţia industrială a înregistrat o creştere modestă de 0,1% comparativ cu luna precedentă. (Dana Chiru)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau