Lucrările la Rovinari ar putea începe anul acesta
Dimensiune font:
Memorandumul dintre China Huadian Engineering şi autorităţile române din energie a fost aprobat în Consiliul de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia, investiţia de un miliard de euro într-un nou grup la Rovinari urmând să primească autorizaţia de construcţie în noiembrie 2013, a declarat ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă. „Investiţia ce urmează să fie realizată cu China Huadian este una dintre cele mai mari, o centrală de 600 MW şi un număr de 3.000 de angajaţi. Putem relansa o parte din sectorul energetic cu această investiţie”, a afirmat Constantin Niţă. Directorul general al Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel, a precizat că proiectul reprezintă una dintre cele mai mari investiţii ale Chinei în Europa. (D. Chiru)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau