Oprescu spune că 'nu îi trece prin cap' să candideze la alegerile prezidenţiale din 2014
Dimensiune font:
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat duminică seara, la Antena 3, că nu intenţionează să candideze la alegerile prezidenţiale din 2014, reiterând sprijinul pentru liderii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu.
"Lui Sorin Oprescu nu îi trece prin cap să candideze la prezidenţiale. Lui Sorin Oprescu îi trece prin cap să se apuce să facă ceea ce a promis bucureştenilor. Sunt primarul general al Capitalei, mi-am propus să fac o sumedenie de lucruri. Am dat dovadă că pot să fac, dar vor vorbi despre ele după ce le fac. Nu am planuri numai pentru patru ani, ci pentru opt ani, pentru zece ani de zile. Am luat în calcul foarte serios treaba asta cu absorbţia de fonduri europene", a spus Oprescu.
Cât priveşte posibilitatea de a fi determinat să-şi schimbe decizia privind alegerile prezidenţiale de anul viitor, edilul şef a arătat că, în acest moment, toate gândurile sale sunt îndreptate spre a face ceea ce a promis. "E greu la vârsta mea să mă mai întoarcă cu cheia. Sigur că se poate întâmpla. Niciodată să nu spui niciodată. Eu ştiu ce înseamnă o prietenie, o devoţiune. Nu o să uit niciodată. Şi domnul prim-ministru şi domnul preşedinte Antonescu, în 2008, au fost în sală", a mai spus Oprescu.
Întrebat dacă o să se întoarcă în PSD, Oprescu a răspuns negativ, însă a menţionat că se va afla la Congresul partidului, dar numai în calitate de invitat, pentru că şi-a dat demisia de onoare din această formaţiune.
În context, el a admis că are o relaţie de prietenie cu Victor Ponta, care a crescut şi sub ochii săi, la care a apreciat corectitudinea şi educaţia pe care o are.
economica.net
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau