Salariul mediu în judeţul Iaşi a crescut. Află domeniile cu cele mai mari fluctuaţii
Dimensiune font:
Direcţia Judeţeană de Statistică a anunţat că la nivelul Iaşului erau înregistraţi, la sfârşitul lunii octombrie, 146.742 de salariaţi, în creştere faţă de octombrie 2011 cu 535 persoane.
O creştere se înregistrează şi la nivelul câştigului salarial mediu. Astfel, în octombrie 2012, câştigul mediu net era de 1.440 de lei, cu 9,3% mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. O uşoară creştere, de 2,1%, se observă şi faţă de septembrie 2012. „Faţă de media pe ţară, câştigul salarial mediu net din judeţul Iaşi, realizat în luna octombrie 2012, a fost mai mic cu 7,2%“, au anunţat reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Statistică Iaşi.
Grupele de activităţi care au înregistrat cele mai mari creşteri în octombrie 2012 sunt: industrie şi construcţii, cu 10,8%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, şi domeniul serviciilor, unde salariul a crescut cu peste 9% faţă de 2011. O creştere mai puţin spectaculoasă este înregistrată faţă de luna precedentă datelor înregistrate, respectiv septembrie. Fluctuaţiile sunt între 0,7%-2,5%.
„Indicele câştigului salarial real pentru luna octombrie 2012 faţă de luna octombrie 2011, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, în judeţul Iaşi a fost de 104,1%, ceea ce înseamnă că puterea de cumpărare a salariului a crescut cu 4,1%“, explică reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Statistică Iaşi. (Alina Stan)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau