Ucraina pierde controlul asupra gazelor ruseşti
Dimensiune font:
Ucraina, care ajunsese să controleze două treimi din tranzitul de gaze ruseşti spre Europa, a pierdut aproape jumătate din acest volum în numai câţiva ani, a semnalat, joi, o agenţie rusă pe baza datelor unor operatori din sectorul gazelor naturale, transmite EFE. Acum doi ani, în primul trimestru din 2011, 63% din gazele ruseşti destinate Europei au trecut prin gazoducte ucrainene, volum care a scăzut până la 56% după un an. În primele zece zile din ianuarie, în plin sezon de vârf pentru livrarea de gaze naturale către europeni, numai 42% din gazele naturale ruseşti exportate în Europa au traversat teritoriul ucrainean.
În octombrie 2012, consorţiul rus de stat Gazprom a încheiat punerea în funcţiune la randament deplin a gazoductului Nord Stream, care uneşte Rusia cu nordul Europei prin Marea Baltică şi al cărui prim tronson funcţiona încă de la sfârşitul anului 2011. Rusia a făcut în 2012 alţi paşi importanţi pentru consolidarea independenţei sale faţă de Ucraina în ceea ce priveşte tranzitul de gaze naturale spre ţările europene. Gazprom şi-a mărit volumul transportat prin gazoductele Nord Stream şi Yamal-Europa. Anul s-a încheiat cu un act mai mult decât simbolic pentru a îngropa rolul istoric al Ucrainei în aprovizionarea cu gaze naturale ruseşti a Europei: preşedintele rus, Vladimir Putin, a lansat lucrările de construcţie privind gazoductul South Stream, care va uni Rusia cu ţările din sudul Europei prin Marea Neagră.
Datorită Nord Stream, Rusia are capacitatea de a aproviziona nordul Europei cu 55 de miliarde de metri cubi de gaze naturale ocolind Ucraina, în timp ce South Stream va putea pompa până la 63 de miliarde de metri cubi către ţările din sudul Europei. Prin intermediul celor două gazoducte, Rusia va putea transporta către ţările europene un volum de gaze naturale echivalent celui exportat în prezent prin gazoductele ucrainene.
Pe de altă parte, punerea în funcţiune a acestora va reduce considerabil valoarea strategică, dar şi monetară, a gazoductelor ucrainene, indispensabile în prezent pentru tranzitul gazelor naturale ruseşti către UE, potrivit sursei citate. (Dana Chiru)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau